Despre concediu

Salut!

Eu sunt Pisi. Stăpânii mă strigă “Guţi – Guţi”, “Riţi Piţi Miţi”, “Grasă”, dar, indiferent de cum mă strigă, eu nu le răspund. Sincer, nici nu mă uit la ei. Mă uit la ei doar aşa, când am eu chef. Păi ce, îi după ei? EU sunt stăpâna casei. EI sunt doar animalele mele de companie. EI îmi dau mâncare, dar atunci când le-o cer EU. EI mă încălzesc dacă mi-e coada rece, dar numai dacă vreau EU! De fapt, aici mi-e bine!

Totul este cum vreau EU!
 

Obişnuiam să mă cer “în braţe”, dar nu, acum am mai crescut. Sar direct. Şi ce dacă Robi se mai uită la filme de groază şi eu îl iau prin învăluire şi îi sar direct pe piept? Se sperie de se face alb ca varul, dar deh, îi vina lui, ce, a uitat că şi eu sunt prin preajmă? Treaba lui, e major, eu n-am cu ce să-l ajut!

Acum, introducerea fiind făcută, să vă zic eu cum a fost faza, cu adevărat.

Se făcea că era o zi obişnuită de miercuri. Ca de obicei Binike a frecat menta toată ziua. Dar toată, nu aşa! Şi seara, că a doua zi mergea la facultă s-a decis să se bărbierească. Bineînţeles c-a mai trebuit să mă tragă de coadă vreo trei ore, să-şi facă curaj, cică! Obosit de atâta activitate intelectuală intensă (AII 😀 )… s-a decis să meargă să se bărbierească, deşi ştia că mie îmi place cu blană, dar deh, îi mascul, face cum crede el… şi a crezut rău 😀 . El a decis, el suporta consecintele!

În fine, să revin… era aproape miezul nopţii când a mers el să se barbierească. Pe cuvânt, aşa frumos s-a bărbierit de-am zis că s-o încarnat în vreunul din ăia de joacă iî filmele la care se uita el! Pe bune, când l-am vazut cum arată am zis c-o avut un accident în baie! Să se încreţească blana pe mine, nu alta! Noroc că a stins lumina! Şi hopa! Calculatorul îi încă pornit! Of, băga-mi-aş ghearele în genunchiul lui, cum fac de obicei, ce mă enervează. Egoist îi măh, ăsta, îmi zic eu. Nu se gândeşte că vreau să dorm? Deh, las de la mine, ca a mia oară. Îl las, momentan, în pace!

Ştiu că era trecut bine de ora unu noaptea când, în sfârşit, moiseu se hotărăşte să ia iî considerare şi nevoile mele de fiinţă, si, dupa ce se baga in pat, ca de obicei, isi face rugaciunea! Nu imi dau seama daca chiar e credincios sau o face doar asa, sa ma oftic eu. Oricum ar fi, ma oftic!

Se intinde linishtit in pat. Si eu, ma intind, lipita de el ca deh, daca ziua nu ma baga in seama, macar noaptea sa fie cu mine! Tin minte ca atat de mult imi placea sa-i simt caldura, bataile inimii incat torceam atat de tare de ma inecam. Si, la un moment dat, ma ia asa o moleseala, una asa, din-aia de face lenea sa para agitata… si cum stateam eu cu capul si labutele sprijinite pe bratul lui (ca muschi mi-ar fi greu sa-i spun)… las o labuta jos, si-l intep, vorba aia, din greseala, in barbie. El nimic. Cred ca nici in coada nu-l mai durea ce fac eu la ora aia…

Si-apoi… nimic… trei zile… linishte. Binike, la fel, ca in orice zi, pazea buha, se relaxa, se odihnea… presemne era obosit de la atata… nici nu stiu…

Si Sambata, vede el ca se intampla ceva cu barbia, dar deh, era prea ocupat cu ale lui incat sa mai bage de seama. Duminica, insa… hopa… primul semn! Incepuse, asa, ca prin vis, sa i se intareasca maxilaru’… S-a prins ca eu eram cauza. Merge la veterinar, ca boul, si ia ceva crema “minune” de numa din burta nu te scotea. Se da cu ea! Evident, nimic! Era asa minune crema aia, incat, te minunai daca chiar avea vreun efect. Da’, boul bou, shi shi lash pe de-asupra! Nu se lasa. Trece si pe antibiotice, sa fie tacamul complet! Nimic!

Marti, merge la doctor… doctorul, cand il vede se minuneaza… Poi si cum sa nu se minuneze, ca avea Binike o fatza de bou cu cabina care tocmai a facut cunoshtintza cu un stalp, in picaj, fara frane si cu remorca plina, pe panta in jos, cum cobori inspre Cluj!

Il vede medicu’… ii da un bilet sa mearga la Policlinica, la “Chirurgie plastica”!. Da’ boul de Biniche, bou cu tzatze, nu asha, nu se uita pe bilet. Deh, nu era nimic interesant, decat jos pe foaie. Scria “Rog internare!”. Intra animalu’ in birou. Medicul, cand il vazu, deveni pe loc credincios supus, numa matanii, chestii. 😀 Sincer, daca te uitai la Binike, puteai sa juri ca-i viu! 🙂 Medicul ia telefonu si cere cu Asistenta Sefa! Si-i zice sa pregateasca un pat! Binike, cand auzi una ca asta… i s-o urcat sangele la cap, sa lesine, nu alta. Asha fain tremura, de ziceai ca are un atac de apoplexie! Se uita medicul la el si, cu calm ii zice: Lasa, nu te speria, te taiem un pic si te lipim la loc!

Atata i-a trebuit la zbucimatu’ de Binike. Nu! Io nu ma internez! Chestii, trestii! Nu, ca io am treaba la scoala, Vineri tre sa plec la Cluj la o sesiune de comunicari, chestii. Nu, nu se poatae. O lasam pe saptamana viitoare! Ce sa zic, ca sepia de Binike ii asha de VIP incat pana si boala tre sa isi faca programare la el. In fine, trece ziua.

Miercuri… mai rau… puteai sa juri ca ii creste un alt Binike pe fatza!

Joi! Asta este ziua…. Binike, distrus psihic, ca altfel chiar nu mai avea cum, merge iar la medicul de familie. Desi era coada, medicul il gineshte si striga. Robin, tu intri acum. faceau niste babe matanii pe acol de zici ca amu’ numa ce inviase Binike al meu! Doctoru’, cam sadic si el, zice: – Ai venit dupa bilet? -Da, sa traitzi! -Amu te internezi? – Da sa traitzi! -Ti-ai luat ce-ti tre la tine? – Da, si-i arata o geanta! -Bun, zice el. Te duci direct, ca poate nu-l mai prinzi!

Binike al meu, merge, dar mai asha, cu coada intre picioare. Noroc cu un prieten, il ia si-l duce la Policlinica! Stau ei pe-acol vreo ora… Vine medicul. Il vede! Deschide usa! Il pofteshte inauntru! Ridica receptorul de la telefon si zice: – Asistenta, avem clientzi! Pregateshte un pat! Si lui: – Semneaza aici!

Intra binike in salon… se face comod, fi-i-ar crema minune sa-i fie! Instantaneu, vine o asistenta. Ii da ceva acte la semnat. a semnat. Secunda trei: injectie. Secunda patru: injectie!

Secunda cinci: medicul: vezi ca la patru is aici. Vedem atunci ce si cum! Vine medicul, il consulta. A doua zi… tana! Operatiunea: “Transhatul Boului!”. Tre sa spun din capul locului ca ii admir pe oamenii aia din salon, ca au putut sa doarma. Sincer, eu n-as fi putut dormi in camera cu personajul principal din “Noaptea Mortilor Vii”. A doua zi operatia, chestiii… Si trecuse timpul.

Eu eram acasa doar cu batranu’, ca restul erau care-incotro! Si asa ma plictiseam. Cu cine ma mai jucam io noaptea de-a horror-ul? Ca batranul nu o musca. Si mi-era asa de dor de el…

Si uite, azi, de ziua lui, il vad cum intra pe usa. Recunosc, la inceput nu l-am recunoscut, si am crezut c-au venit omuletii mov! Da’ el ii! Bine!

Oare ce are de-i asa de rece cu mine? Nu ma mai iubeste? Nu i-a fost dor de mine chiar deloc?

Apoi am cuplat!

Ce pot sa spun…. pe undeva e chiar corect. Ca tot el m-a dus la veterinar, sa ma sterilizeze. Si pentru ce? Ca am fost in calduri trei luni? Ce, e prea abstracta pentru ei notiunea de “nevoie de iubire”? 😀 Si ce daca vecinii erau innebuniti!? Daca te uitai mai bine la ei puteai sa juri ca asta ii starea lor naturala! 😀 Oricum, stiam ca n-am sanse sa-l traduc pe bou, asa ca ma fac ca sunt supusa! Nu putea sa ma duca in bratze, ca stia ce poama is! 😀 Ma baga intr-o plasa de rafie! Inchide fermoaru’. Iese pe usa. Inchide usa cu cheia. Face trei pasi… eu… tzushty afara din plasa… ca desfacusem fermoarul cu capul, dupa ce m-am prins cu gherutzele de peretii plasei. 😀 Asta, perplex! Se uita la mine, la plasa, la mine, la plasa…. Incepe sa rada.

Deschide usa! Eu… bag turbo ca-i grav! 😀 Asta chiar vorbeshte serios! Fug repede si ma ascund intr-un dulap. “Crizantema” asta, dupa mine. Scap! Ma uit in spate, berbecul … la doi pasi. Fug in alt dulap. Camila, ma cauta! Fug iar! Ma bag sub pat. Cimpanzeul, deh, intr-un moment de inteligentza, total necaracterisitic 🙂 , ma ia prin surprindere, fi-i-ar unealta sa-i fie! baga dupa mine o coada de matura! Nu stau pe ganduri! Fug! Surpriza… Usa inchisa. Dulapul bolcat! @#%^7#%$(&^$% Ultima sansa! Trag fatza aia a mea cu ochi mari si-i bag un vers dulce! 🙂 Si uite la el, insensibilu’ nu se lasa si ma ia si ma baga in plasa!

L-am tradus, zic eu… cand colo… hopa ca nu pot sa o mai deschid! M-a tradus, reptila! Da nici io nu ma las…. Tot drumu’ l-am facut de panarama prin orash. 😀 Zicea lumea ca duce in plasa un diavol tasmanian, nu o fiinta asa de gingasha si iubitoare ca mine. Da’ mi se pusese pata! Stiu ca ducea plasa cumva inainte, ca daca-l prindeam in imbratzisharea mea… il faceam “file” de spunea numa rugaciuni negative despre mine, de neamuri vii sau decedate, de sfinti… gasea el! Si ma scoate din plasa. Simt mirosul. E mirosul carnagiului, al durerii. Inghet. Ma trezesc acasa! Partiala, incompleta, trista. Tac!

Peste doua saptamani, episodu’ doi… sa-mi scoata atzele. De data asta ma duce in bratze. Vad un caine. Ma fac palarie la el in cap. 😀 E miezul zilei. Lumea se sparge de ras. Cainele ma ignora. Binike al meu ii verde si rosu, zici ca tocmai ce-a dat sa infloreasca! 🙂 Ma ia in bratze, nu inainte de a evada facandu-i carare pe spinare. Il alerg vreo douazeci de metri, ca deh, deja facea burtica de zici ca urma sa fete, nu alta! In fine, reuseste sa ma duca la “casa groazei” si totul se incheie! I-am facut pe bratze “cateva” transhee, de zici ca numarasem zilele pe un zid! :D:D:D

Inca il mai speriu noaptea! Inca il mai suport. Dar numai pentru ca suntem chit! Oricum, tre sa mentionez ca, atunci cand vine vorba sa ma caute, Binike – floare albastra, ii total lipsit de imaginatzie!

Mai multe va voi povesti intr-un blog urmator… Dupa ce-l traduc pe neanderthalu’ asta sa-mi mai scrie!

Pana atunci… miau! [kiss]

Continuarea este blogul “Varianta mea” 😀 Enjoy!

1 Commentariu

  1. Anonim 05 februarie 2009 la 08:53 - Raspunde

    👿

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.