Cine, ce condamnă, de fapt, în Israel?

This Land Is Mine from Nina Paley on Vimeo.

“El i-a amintit că Franţa condamnă ferm aceste agresiuni. Guvernului israelian îi revine să ia toate măsurile necesare pentru protejarea populaţiei în faţa acestor ameninţări”, a adăugat Elysée, subliniind totodată că preşedintele francez a insistat asupra “necesităţii de a preveni escaladarea violenţelor”.

 “Cancelarul l-a sunat astăzi (miercuri) pe Netanyahu şi, cu această ocazie, a condamnat, fără reţinere, tirurile de rachete (lansate) asupra Israelului”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului german.

Mediafax

Mie mi se pare dezgustător cum înalții lideri europeni condamnă atacul cu racherte comis de o organizație teroristă asupra unor civili, în timp ce trece cu vedere atacul unui stat terorist asupra unor civili.

Adică, să fim serioși, nu vede nimeni nicio problemă când aviația militară israeliană lovește la întâmplare în Fâșia Gaza? Nu vede nimeni nicio problemă când rachete israeliene lovesc ținte civile? Vedem doar când o organizație teroristă face câte o tâmpenie?

Și nu-i pasă nimănui de unde a început acest episod deosebit de violent?

Altfel spus, dacă este greșit ca Hamas să omoare civili, de ce nu este greșit ca Israelul să omoare civili?

Care ne este standardul?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.