Qatar vs Arabia Saudită, sau de ce este bine ceea ce se întâmplă
Să începem cu știrea:
Să începem cu știrea:
În această săptămână mass-media pro-Kremlin şi-a sporit atenția asupra autorităților europene. Pe parcursul zilelor trecute, liderii UE au fost învinuiți de toate relele, în ceea ce privește criza refugiaților, inclusiv persoanele care se îneacă în Marea Mediterană.
Nu am nicio urmă de dubiu că lucruri deosebit de grave se întâmplă în jurul nostru, și nu mă refer doar la ceea ce văd la știri, întrucât ceea ce se vede este doar vârful icebergului.
„El i-a amintit că Franţa condamnă ferm aceste agresiuni. Guvernului israelian îi revine să ia toate măsurile necesare pentru protejarea populaţiei în faţa acestor ameninţări”, a adăugat Elysée, subliniind totodată că preşedintele francez a insistat asupra ̶
Ce fel de stat este acela care folosește metode teroriste și care, înaintea unei condamnări definitive, aplică măsuri punitive excepționale, mergând până la pedeapsa cu moartea pentru suspecți?
În primul rând, ideea ONU de a înființa un stat israelian în zona istorică a israeliților, zonă ocupată în ultimele sute de ani de către arabi, a fost o idee prostă, foarte proastă. Sigur, înțeleg că li s-a oferit o compensare după Holocaust, dar li s-a oferit pământ în
© 2007 - 2014 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design