Bradley Manning a fost condamnat la 35 de ani de închisoare, pentru că a dat publicității un video în care un pilot american a ucis de plăcere unsprezece civili și pentru că a transmis WikiLeaks un sfert de milion de telegrame militare, multe dintre ele cu conținut secret.

Conform sistemului juridic american, Bradley ar trebui să execute o treime din pedeapsă, până să fie eliberat condiționat. Ținând cont că a făcut, deja, trei ani, în mai puțin de un deceniu, acesta ar putea fi eliberat.

Pe de-o parte, nu pot să nu remarc ironia de a fi fost pus să jure că va spune adevărul și numai adevărul, în timp ce el era la proces întocmai pentru că a spus adevărul. Dar mai este ceva: Geogre Bush Jr., cel care a pornit un război din motive false, este bine-mersi, liber ca pasărea cerului, iar președintele Barack Obama, cel care știe că războiul pornit de Bush este incorect – și care în continuare le permite trupelor sale să omoare nejustificat oameni – îl consideră pe Bradley a fi un trădător, nu un erou național.

Având istoria pre-decembristă în spate, nu ar trebui să ne fie greu să înțelegem că, atunci când a spune adevărul devine un act de trădare națională, ceva este foarte putrezit în rândul orânduirii, cum era și la noi în anii 1944 – 2004.

Sigur, îl consider un mare fraier pe Bradely pentru că nu și-a ținut gura – că nu-l prindeau, dacă nu se deconspira singur – dar ceea ce a făcut a fost eminamente eroic.

Pe de o altă parte, pe măsură ce sistemul represiv american devine tot mai eficient (săracul Bradley, cred că și în urma corecțiilor primite în închisoare, vrea să devină femeie și și-a lat prenumele de Chelsea), tot mai mulți oameni i se vor opune în moduri din ce în ce mai eroice, cum a făcut Snowden.

De fapt, bulgărele se ostogolește și va fi interesant de văzut unde va ajunge.