Mă uitam la o fotografie de 15,9 gigapixeli a orașului Machu Picchu… Impresionant, noi n-am ridicat nimic atât de măreț. Sau, dacă totuși am făcut-o, habar n-avem despre asta.

Cert este că au avut o cultură impresionantă și ciudată. De exemplu, aveau 16,000 de kilometri de drumuri pavate, semnificativ mai puțin decât Imperiul Roman care avea 90,000 de kilometri de drumuri pietruite, numai că incașii – spre deosebire de romani – nu cunoșteau roata…

Mă uitam la Machu Picchu și mă întrebam cum a fost posibil ca Imperiul Incaș care a durat doar 100 de ani să cadă atât de ușor după ce a realizat atât de multe: de la drumuri și poduri prin mlaștini, la orașe mărețe, capitala Cuzco având în jur de 200,000 de locuitori la momentul cuceririi. Și, vă dați seama, spaniolii câți erau? 2,000? 10,000? Câți să fi fost în corăbii?

Mă uitam la Machu Picchu și mă întrebam: oare cu câtă suferință a fost ridicat orașul acela? Câți oameni au murit la construcția lui? Și câți s-au căznit ani de zile pentru el?

Oare, dacă peste ani, civilizațiile care vor veni, vor găsi un orășel din România, ce se va spune despre noi?