30 este noul 20

Cel puțin în cazul meu, nu mă fâstâcesc cu asta și știu că pare ciudat, dar sunt parte dintr-un curent mai larg pe mapamond. Mă rog, în condițiile în care speranța de viață tinde spre 80 de ani, iar vârsta de pensionare către 70 de ani și în condițiile în care școala se cam termină pe la 25 de ani, unora în continuare li se pare ciudată “adultescența” asta.

Mie mi se pare logică, în condițiile în care societatea s-a schimbat mult față de cum era acum 30 de ani. De ce ne-am mai orienta, deci, după cutumele de acum 30 de ani? În condițiile în care nivelul de trai a suferit modificări pozitive și-n condițiile în care cetățenia universală își face tot mai simțită prezența, ducând la o schimbare de paradigmă în materia evoluției individului, de ce ne-am măsura după paradigmele de acum 30 de ani?

Firește că vreau o familie, copii, de-astea. Dar vreau să văd și puțin din lumea asta. Firește că vreau o casă, dar într-o țară primitoare, n-are rost să intru în rând cu lumea, dacă lumea e sucită rău, firește că m-am maturizat, dar asta nu înseamnă că e gata și că nu mă mai distrez, că e cazul să trec la cratiță și la scutec. Îmi doresc astea, da, dar nu acum.

Și, în condițiile în care adolescența mi-a fost presărată cu lipsuri de tot felul, îmi doresc să fac acum tot ceea ce n-am apucat atunci. Și o să le fac, pe banii mei și cu forțele mele, nu mi-e rușine cu asta, pentru că vreau să-mi trăiesc viața într-un mod frumos și echilibrat, chestie care în națiunea noastră nu prea s-a practicat.

Nemții, de pildă, după ce își termină școala, își iau un an sabatic și se duc să vadă lumea și oamenii și să învețe ce înseamnă să trăiești, să muncești și să-ți calculezi fiecare bănuț. Și mi se pare mai OK așa, decât heirupismul național: gata, ai termina școala, la muncă cu tine. Desigur, nu sunt adeptul risipei, dar dacă nu nu ai umblat prin lume și dacă n-ai văzut binele și răul, nu știi să apreciezi ce ai în materie de muncă, familie, comunitate.

30 este noul 20. Sau poate că acest 30 de acum n-a mai fost niciodată, poate este doar un experiment social al evoluției, poate este o ciudățenie sau o abatere sau… Dar știu că noul 30 este rodul generațiilor de dinainte. Ei ne-au așezat lumea așa, noi așa am primit-o și o vom lăsa altfel, când va fi cazul. Acum, cred, nu e cazul.

Dacă poți să muncești și să te întreții singur, dacă poți să vezi lumea și să crești, dacă poți să visezi și să ai treizeci de ani, nu cred că ești defect. Ești doar tânăr și-ți petreci o parte din tinerețe pentru tine, înțelegând că va veni timpul când vei petrece o a doua parte a tinereții pentru alții, copii, familie, altele.

Nu știu, e ceva mistic sau dubios aici? Că mie nu mi se pare…

4 Comentarii

  1. Nautilus 27 noiembrie 2012 la 15:17 - Raspunde

    Dubios e, aşa zice vechea generaţie ajunsă la maturitate în (co)mu(n)ism 🙂

    De fapt, vechile generaţii nu au murit de tot, există încă mulţi oameni în viaţă care au prins războiul, iar ceea ce presa de rahat din categoria “Cosmopolitan, Unica şi Formula AS” numeşte “schimbările majore în viaţa cuiva” sunt aceleaşi: adică ai nevoie de o sursă de venit (o meserie sau o afacere proprie), de calificări (diplome) şi de cumpărarea uneia sau mai multor proprietăţi, în ciuda campaniei de 3 parale pe care o face CriticAtac.ro împotriva proprietăţii private. În practică există mult mai mulţi puşti de 16-20 de ani care au o sursă proprie de venit, fie şi temporară (chelner, fotograf de nunţi şi botezuri, designer de site-uri, prăjitor de cartofi la fast-food etc) decât existau în anii 1990-2000 şi diferenţa faţă de epoca lui Ceaşcă e uriaşă în privinţa asta.

    30 nu e noul 20. În realitate, nu mai există un prag de trecut, nici la 18 ani, nici la 20, nici la 30, nici la 40 şi nici altundeva, fiindcă nu mai există condiţiile dinainte. Nimeni nu ar trebui să te întrebe de nimic, cât timp ai banii proprii: Statul ştie că trebuie să ai impozitul plătit la timp, poliţaiul din cartier că nu faci scandaluri, proful că ai venit la timp la cursuri, şeful că ai îndeplinit ceea ce ţi-a cerut. În rest, te doare-n vârful pulii.

    O situaţie oarecum diferită de epoca Unuia Mic, Creţ şi Împuşcat care avea treabă cu sectoristul, turnătorii din bloc, bunica de la ţară, raţiile la alimentara de la colţ, doctoriţa de la policlinica de cartier, unde şeful ştia tot ce faci acasă, colegii te spionau, organizaţia de Partid de bază pe unitate te mânca de cur. (Dar şedinţele cu părinţii de ce le-au mai inventat?.. 😉 )

    O tipă care se credea dăshteaptă (deşi avea inteligenţa speciei Bos taurus sau vită domestică) zicea cam aşa: lipsurile te fac mai responsabil. Pe limba ei, asta ar fi însemnat ceva de genul: dacă ai fi fost crescut în (co)mu(n)ism, frica, presiunea socială permanentă te-ar fi făcut câine de lanţ, ţi-ai fi pierdut ambiţia, curiozitatea, dorinţa, te-ai fi refugiat în “Săniuţa”şi “Două Prune”, dar ai fi avut ceea ce se cheamă în cartier “o figură respectabilă”, care agoniseşte ca furnica, televizor Diamant, apartament de întreprindere, Dacie pe listă, mobilă în rate de la CEC etc.

    În prezent, nu te împiedică nimeni să-ţi produci proprii bani, dacă ai noroc de un job cât de cât profitabil, să îţi cumperi casă, maşină, să faci călătorii prin ţări cu apă mai caldă, sporturi şi alte chestii.

    Contrastul apare fiindcă “e vremea aia” chiar şi în ipoteza că ai fi avut banii necesari şi bunuri care să poată fi cumpărate în schimbul lor, “era mai respectabil” să nu o faci.

    Spre exemplu vita domestică de la care am preluat citatul pretindea că faptul că am maşină, casă (în care nu locuiesc momentan, că are nevoie de reparaţii), serviciu, diplome universitare şi smartphone înseamnă că nu mă opreşte nimeni să-mi fac de cap, nici frica de demitere, nici frica de a fi sancţionat, nici frica de a rămâne fără casă, nici “scorul de credit” cum îi zic americanii şi nici altceva, deci sunt iresponsabil, retardat şi nerespectabil 😀

    ~Nautilus

    • Robin Molnar 29 noiembrie 2012 la 08:19 - Raspunde

      Dacă ai aplica același criteriu asupra dumnezei, ce ar ieși?

  2. Nautilus 30 noiembrie 2012 la 15:00 - Raspunde

    Ea n-are diplome. Deci, cum ar fi zis tovarăşu’ Vladimir I. Lenin, e un exponent serios, responsabil şi respectabil al clasei muncitoare. Sau, mă rog, în cazul ei, nemuncitoare.

    ~Nautilus

    • Robin Molnar 13 decembrie 2012 la 08:36 - Raspunde

      Hehehehehe, dacă asta înseamnă evoluție socială…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.