Patriotismul strâmb ne este dușman

  • Harta României Mari (1919), actualmente o utopie contra-productivă și dătătoare de război

Mă întristez profund atunci când văd că o sumedenie de patrioți mânați de cele mai intense sentimente de dragoste de țară înțeleg mai bine trecutul decât prezentul, ca și cum trecutul le-ar fi fost explicat pe mintea lor iar ei, în a lor prostie, sunt incapabili să discearnă prezentul care – și doar se știe – urmează modelele trecutului.

Astfel, de fiecare dată când văd harta României Mari, cea din trecut, de dinainte de restabilirea granițelor internaționale, cea cu Bugeacul la noi și cu Cadrilaterul, mă înfior, pentru că harta aceasta exprimă un anume tip de expansionism militar care a dus la distrugerea aproape totală a Europei, de două ori, și care nu este cu nimic mai bun decât patriotismul practicat de cei care ne-au luat acele pământuri.

Practic, promovând o idee de Românie Mare care este atât imposibilă cât și impractic de obținut, care ar duce la vărsare de sânge, nu facem decât să ne arătăm ignoranța istorică și totala necunoaștere a prezentului.

România Mare mai poate fi mare, dar numai prin unirea cu Moldova, atât. Fără Bugeac, fără Nordul Bucovinei, fără Valea Timocului și alte teritorii mai mici de prin jur. Dacă ne-am apuca să pescuim bucăți din vecini, cu ce am fi noi mai buni decât Hitler sau Stalin?

Recent, văd tot felul de hărți care încorporează în România niște bucăți în Ucraina. Cred că înnebunesc când le văd, mi se scurge sângele din cap, cu atât mai mult cu cât justificarea oferită istoric este că “și ei ne-au umilit în ultimii douăzeci de ani”, ceea ce este stupid, că pleacă de la premiza că în ultimii ani Ucraina a fost condusă de ucrainieni, ceea ce este fals, respectiv pleacă de la o a doua premiză, aceea că poporul ucrainean a fost reprezentat de către cei care l-au condus, ceea ce iarăși este greșit.

Or, de la oamenii așa-zis educați, care au pretenții că știu istoria, am pretenția ca aceștia să o și înțeleagă, nu doar să o cunoască. Iar în acest context al cunoașterii, ceea ce vedem în Ucraina este o naștere a unui popor cu care noi, niciodată, n-am mai interacționat, că până acum au fost conduși de ruși, iar ei nu sunt, se vede, ruși.

De aceea, de la poporul român am pretenția morală de a începe de la zero lucrul și buna vecinătate cu poporul ucrainean. Poporul acesta nu ne-a greșit cu nimic. Sigur, rușii care au trăit acolo ne-au greșit, ne-au opărit și ne-au ars de fiecare dată când au avut ocazia și sunt aceleași lepre care astăzi subminează poporul ucrainean.

Poporul ucrainean, ca și noi, a fost sechestrat de alte popoare, iar acum iese la suprafață, se cristalizează, se auto-definește ca un popor european, pașnic și cu înclinații democratice, poate mai democratice decât – așa cum s-a văzut la recentele alegeri – Franța sa Marea Britanie.

Acesta este, deci, motivul pentru care am pretenția asta de la orice om informat: în relația cu poporul Ucrainean, trebuie să pornim de la zero și să înțelegem de ce pornim de la zero. Până la urmă, interesul nostru este să fim înconjurați de prieteni, iar prietenia se mai și cultivă cu un pic de bunăvoință.

Rogu-vă, ca atare, distribuiți-le acest mesaj tuturor patrioților care reiterează o Românie Mare agresivă și utopică, în granițele anului 1919 pentru că de felul în care înțelegem să ne purtăm cu un proaspăt popor, în felul acela, la rândul lui, ne va trata și pe noi. Iar noi, în calitate de “frați mai mari” într-ale popoarelor și ale democrației, oricât de șuberdă ar fi ea, avem datoria morală, avem obligația morală, de a călăuzi și, din câte văd eu, unii călăuzesc spre acaparări teritoriale, deci spre conflict, nu spre pace.

Oare noi nu ne dorim pace? Într-o Europă liberă și cu granițele deschise nu putem colabora pașnic? Din ce film suntem rupți?

2 Comentarii

  1. sorin 22 februarie 2016 la 11:20 - Raspunde

    Ceea ce nu împiedică statul ucrainean să beneficieze de moștenirea lăsată de fosta URSS, care prin agresiune a rupt de la România teritorii românești, iar după semnarea tratatului de pace de la Paris a mai smuls și Insula Șerpilor. Toate sunt cadouri de la fosta URSS, iar statul ucrainean nu are nimic să-și reproșeze, acceptă și jumătate din Polonia și Rutenia (Ucraina subcarpatică) ba chiar și Crimeea pe care Rusia a reluat-o prin luptă. Acela nu e război? Sau numai unii, pe cât posibili puternici, au dreptul să ia tot ce doresc, în timp ce ceilalți, trebuie să renunțe chiar la dreptul lor de a spune adevărul așa cum a fost. Faptul că arătăm care era intinderea României Mari, stat creat prin unirea teritoriilor românești nu ne pune picior de egalitate cu expansionismul rusesc. Cât despre harta în cauză, personal am comentat inexactitățile pe care le cuprinde, mai ales în ceea ce privește frontiera de vest.

    • Robin Molnar 22 februarie 2016 la 19:17 - Raspunde

      1. “Moștenirea lăsată de fosta URSS, care prin agresiune a rupt de la România teritorii românești” este un stat recunoscut de comunitatea internațională. Punând sub semnul întrebării granițele lor, punem sub semnul întrebării și granițele noastre. România a recunoscut și ea granițele Ucrainei inclusiv cu România. Deci, ce facem? Ne sucim ca să ne răsucească alții?

      2. “după semnarea tratatului de pace de la Paris a mai smuls și Insula Șerpilor”. Informația nu este corectă.

      3. “Toate sunt cadouri de la fosta URSS”. Vorbim despre o entitate moartă, deci ducem discuția în derizoriu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.