Camera Deputaților a aprobat o nouă mită electorală, tot către angajații de la stat. aprobând o lege care le permite instituțiilor de stat să le acorde angajaților de la stat vochere de vacanță, în valoare de maxim șase salarii minime brute pe economie, adică spre cinci mii de lei.

În condițiile în care nu avem grădinițe, material educativ modern în școli și universități, în condițiile în care nu avem decât foarte puțin din toate și belșug în niciunele, mie asta mi se pare o risipă nesimțită de bani.

În condițiile în care alocațiile n-au mai crescut de ani de zile, în condițiile în care statul înregistrează întârzieri la plata lucrărilor sau a drepturilor cetățenești, sanctificarea vacanței în locul concediului de odihnă mi se pare un pas prea îndrăzneț pentru o țară atât de mică.

De ce nu dau banii aceia la salarii, cum ar fi normal? Pentru că, evident, nu ar ajunge la toată lumea, fiindcă suntem prea săraci.

Deci, dacă suntem săraci, migrăm de la dreptul de a avea un concediu de odihnă – în care, dacă n-ai bani, stai acasă – la dreptul de a avea o vacanță plătită.

Păi suntem, sau nu mai suntem, săraci? Sau suntem săraci numai cu unii?

Mă înfioară standardele duble, cu atât mai mult cu cât risipa asta se face pe banii mei, în condițiile în care – oricum – angajații de la stat au mai multe privilegii decât cei de la privat. Și parcă nu este corect, că parcă noi ăștia, privații, am fi cetățeni de rangul doi, doar cu munca, nu și cu distracția.

Dar e OK, nu votați, că după taxa pe stâlp – pe care tot noi o s-o plătim – urmează cea pe pornoșaguri și supra-acciza la prezervative, că și amorul este un viciu și ar trebui taxat ca fumatul și băutul, nu?

Jegos.

Unii care n-au muncit cinstit o zi în viața lor îi premiază pe alții care nu s-au lovit de competitivitatea muncii la privat în viața lor, și fraierii ca mine plătesc. Și iubiți, și cu banii luați, și lăsați pe dinafară…