Prietenii lui Putin din Europa
România nu va fi niciodată în siguranță în vecinătatea apropiată a Rusiei Expansioniste, cum niciodată n-a fost, cum nici acum nu este.
Cu certitudine, putem spune că Vladimir Putin este dușmanul României: am fost excluși din South Stream la ordinul său, vecinii din sud ne-au vândut și ne-am lins pe bot de Nabucco, vecinii din nord-vest l-au ales pe Putin pe post de premier, în persoana lui Viktor Orban, proaspăt reales.
Avem, deci, un prim nume. Dar mai trebuie:
- Gerhard Schröder (Germania), care este șef peste un gazoduct al Gazprom.
- Silvio Berlusconi (Italia) care spune că „izolarea Rusiei ar fi împotriva istoriei” deși de-a lungul istoriei Rusia a ales să se izoleze, ca să supună. Să ne gândim la Uniunea Sovietică: Rusia era izolată de lumea civilizată, pentru că a ales să domine niște țări. Dacă ar fi ales civilizația, n-ar fi putut domina nefericiții.
- Nigel Farage (UK).
- Jean-Marie Le Pen (Franța) care spune că „Domnul Putin n-a făcut nicio greșeală” când a invadat Ucraina.
- François Fillon (Franța, fost prim ministru) cere ca Franța să recunoască legitimitatea invaziei rusești din Crimeea.
- Helmut Schmidt (cancelar German) care a spus că „acțiunile Rusiei sunt de înțeles” (adică, sunt justificabile).
- Joe Kaeser (Siemens).
- Ernst-Jörg von Studnitz (fost ambasador, Germania).
Cum ar veni, Rusia a învins Germania cumpărându-i politicienii ieșiți la pensie.
Oricum, ar fi bine ca democrația să învingă în Ucraina, pentru că altfel am fi înconjurați de sclavi ruși, ceea ce ne-ar pune într-o poziție nesigură.
În fine, motivul pentru care scriu acest articol este unul singur:
Atunci când va exploda mizeria – căci va exploda – aș vrea să-i eliminăm din viața politică și publică pe toți cei care l-au sprijinit pe Vladimir Putin. Dacă au dovedit atâta inconștiență încât să sprijine un monstru, nu se califică intelectual și moral să ocupe o funcție politică sau publică.
Într-un act de curățare morală a Europei civilizate, oamenii aceștia ar trebui îndepărtați, chiar dacă va fi tardiv.
Poate vom rămâne, totuși, cu principiul enunțat mai sus.
Trackbacks/Pings