S-a anulat primul contract de credit din Europa

Pe foarte scurt, că e pauza  de masă. S-a anulat primul contract de credit din Europa:

Cineva a luat un credit. În contract era trecută o valoare DAE (Dobândă Anuală Efectivă) de plată, în realitate, din calcul, era o altă valoare, mai mare.

Justiția din Slovacia a adresat Curții Europene de Justiție, instituția supremă din Europa în materia justiției, două întrebări:

  1. Datele false din contracte se pot constitui ca abuzuri de încredere, sau țepe?
  2. Dacă banca îți dă o țeapă cu contract, poți rezilia contractul de credit?

Mi se pare interesant, cel puțin din prisma următoarelor aspecte:

  1. La nivel instituțional, UE pare să nu fie la fel de coruptă ca guvernele din UE.
  2. Totuși, curtea nu a stabilit în acest caz ce se întâmplă cu banii, respectiv cine rămâne cu creanța.
  3. În alte domenii, contractele se anulează dacă oricare dintre clauze nu este respectate. De ce n-ar fi așa și în cazul creditelor, când una dintre părți nu-și asumă integral clauzele contractuale?
  4. Presa spune că cei care au credite scumpe sunt avantajați. Este o aberație. Dacă ai un credit scump, dar cu un contract corect, fără clauze abuzive, ești bun de plată. Decizia asta îi apără pe clienții abuzați. Atât. Faptul că ți-a crescut rata la un credit în franci elvețieni nu este un abuz, deși este o dramă.
  5. Dacă, totuși, „posibilitatea de a reveni la situaţia iniţială, de dinaintea contractării împrumutului” înseamnă executare silită?  Ce se întâmplă cu ratele deja plătite? Dar cu comisioanele?

8 Comentarii

  1. ocsike 21 martie 2012 la 21:33 - Raspunde

    Păcat că nu e creditul meu 😀

  2. joita lucian 23 martie 2012 la 13:25 - Raspunde

    Orice contract de credit are comisioane ascunse ca sa zic asa…mi-a spus un nene care cu asta se ocupa:) adik lucreaza pt banca!@

  3. Cristian 24 martie 2012 la 12:37 - Raspunde

    La nivel global se pare ca nu se poate fara credit contractat, dar la un nivel mai jos companie sau persoana fizica e bine sa fie evitat creditul sub orice forma ar fi el. Asta e principiul meu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.