Mărunțișuri românești (guest post)
Guest post scris de Mihai Todor. Aș fi vrut să fie despre chestii mai drăguțe. Dar asta este, e bine și așa. Așadar, să-l salutăm pe Mihai pentru primul articol publicat pe blog. Sper că vor mai fi și altele. Așadar, textul lui Mihai:
De ceva vreme, angajații de la raioanele de măsline vărsate din marile hipermarketuri Carrefour Orhideea și Cora Lujerului din București (probabil și la altele) sunt instruiți să vândă cât mai mult posibil o anumită marcă. Probabil producătorii respectivi plătesc extra pentru acest minunat serviciu.
Dar hai să vorbim despre clienții acestor hipermarketuri, ca să vă faceți o imagine clară despre felul în care se răsfrânge această campanie asupra lor: practic „doamna” (ca să nu jicnesc vacile) care servește clientul se agită cât poate de tare ca să convingă omul să cumpere produsele cu pricina.
De exemplu eu, după ce am scanat ochiometric toate tipurile de măsline, m-am hotărât să iau un anume sortiment, care, din nefericire pentru mine, s-a nimerit să nu fie unul dintre produsele „premium”. Respectiva angajată (ceva femeie trecută de 50 de ani, cu maxim 4 clase, care probabil a sclăvit lucrat toată viața într-o alimentară comunistă) m-a văzut mai papagal și s-a gândit că ochiu’ meu nu e capabil să distingă care este marfa cea bună, așa că a început să îmi recomande alte măsline, deoarece eu am ales unele care în mod cert „sunt proaste”.
Eu, cum sunt mai tare de cap, am refuzat politicos și am rugat-o să îmi ofere marfa pe care i-am cerut-o. Proastă mișcare. Probabil salariul dânsei scade la jumătate dacă nu vinde marfa „premium” și, cum acest lucru este inacceptabil, s-a hotărât să mai facă o ultimă încercare de a mă convinge, moment în care și-a vârât mâna (fără mănușă, evident) direct în vasul de măsline, pentru a strivi una din ele, cu degețelele ei delicate, ca să îmi arate mie ce prost sunt, că aleg toate putreziciunile.
Nu vreau să știu ce a făcut cu acea mână înainte.
Cert este că, în acel moment, mi s-a întors stomacul pe dos și mi-am dat seama că, de fapt, eu sunt un provincial mofturos cu pretenții de orășean stilat care s-a nimerit să locuiască în acest grajd numit România.
Am simțit cum mi-a crescut de câteva ori tensiunea arterială și, deoarece nu sunt capabil să mă reduc la nivelul acestor persoane, m-am dus direct la ghișeul de „relații clienți”, unde am dat de niște domnișoare cu zâmbetul până la urechi, care, după ce mi-au ascultat povestea, mi-au spus cu un ton plin de regret că o vor sancționa pe respectiva angajată.
Concluzii:
- Nu mă aștept ca acea angajată să înțeleagă de ce am reclamat-o, că doar acum nici o săptămână am văzut o fază similară în care un cuplu de tinerei au cerut o măslinuță pentru odrasla pe care o transportau în cărucior, măslinuță pe care au primit-o tot din mâna amabilă și preacurată a unei angajate. Respectivul individ a luat măslina cu mâna lui „preacurată” (și spălată, în prealabil, cu sodă caustică) după care a pasat-o copilului, care s-a bucurat nespus în momentul în care a introdus-o în gură;
- Nu mă aștept să se schimbe nimic în țara asta, din moment ce văd doamne ajunse la vârste respectabile cum își instruiesc odrasla aferentă să urineze pe gardul de pe marginea trotuarului, în mijlocul zilei, precum câinii. Nu pot să nu mă întreb cum procedează dânsa când o chinuie presiunea. Oare ridică un crac și-l sprijină de gard?
- Nu știu de ce am băgat de seamă aceste evenimente, că doar, odinioară, pe vremea răposatului, în orice alimentară erai servit în condiții similare. Ah, de fapt, americanii-s de vină, că ne-au transmis cultura lor cu pretențiile și mofturile aferente.
Bonus (scris de Robin, povestit tot de Mihai):
- Mai multe persoane i-au povestit despre exhibiționiști din ăștia ce le speriau pe stradă, masturbându-se în fața lor.
- Oameni pișându-se pe unde apucau, prin tot felul de piețe aglomerate, în văzul tuturor.
Numai o întrebare am, Mihai:
La ce supermarket s-a întâmplat faza?
L.E. Faza e din Carrefour Orhideea.
„La ce supermarket s-a întâmplat faza?” – În mărețul Carrefour Orhideea.
PS: Mersi că ai publicat-o. Să se bucure și alții de peisajele Bucureștiului 🙂
În Carrefour Orhideea? Ia să bolduim un pic, de SEO. Să se vadă, vorba aceea din Biblie:
– Și din cer se va pogorî o multă mu*e
Întru blagoslovirea nesimțirii…
P.S. Oricând, man.
Îmi place că la related images apar numa’ flori și iarbă verde =)) =)) =))
Am niște poze cu rahați. Dacă vrei, le bag în bibiloteca de imagini și le pun un tag frumos astfel încât să apară la sigur numai rahați, veceuri excesiv de jegoase și care mai de care mai pline de urină și fecale și din astea. Dar nu cred că vrei. =))
Carrefour Orhideea – raiul vrabiilor dolofane! 😛
Ce de rahat! Păi pe ele scrie pericol de sănătate publică. Deși, mai de grabă, tind să cred că aveau gândaci și trebuiau eliminați cumva. Se știe că vrăbiuțele papă insecte.
ce fain ai prins-o :)) Da’ ştii că-i interzis să faci poze în magazin, nu? 😛
=)) E interzis dacă ești prins. Și, apoi, normal că e interzis, de când au fost filmați niște șobolani într-o Cora sau ce era.
Am prins-o? Sunt patru 😀 A cincea tocmai zburase.
Cat despre poze, nu fac niciodata intentionat… dar ma mai scarpin uneori cu telefonul si ajung sa pozez chestii…
😀 Desigur. Și eu mă împiedic câteodată de chestii care se lipesc de senzorul optic al vreunui dispozitiv de înregistrat.
De fapt, acu’ văd că-s vreo 3 în poză =)) Cred că le-or venit de hac între timp, că nu le-am mai auzit de mult ciripind 😛
Te pomenești că au mâncat pâine neagră cu E-uri. =)) Glumesc, la cum arătau de grase cred că au murit de infarct.
ahhhhhh… is ametita, scrisesem raiul vrabiilor dolofane initial si dupa aia am modificat sloganul…
😀 Am corectat eu.
Se intampla. 🙂
Eu ma scarpin cu telefonul cand sunt nervoasa… si na, ating butonul. Anul trecut m-am enervat vazand cat de nesimtiti sunt si clientii magazinelor (de la a opta poza).
Da, extrem de jegos.
Sa mentionez ca am vazut si o dama cu manusi din piele bagandu-le in ceva lipicios ca sa guste?
Nu, nu mai menționa, că e destul de grotesc. =))
Felicitari pentru articol, Mihai!
In Alba nu avem multe supermarket-uri. Profi, Penny si Kaufland.
Masline cumpar de la Kaufland (au pretul cel mai bun). Am intrebat-o o dat pe doamna de acolo ce tip de masline imi recomanda dar a spus ca toate sunt bune. Am ochit un anumit tip si a vrut sa-mi dea sa gust. Si da, avea manusa. Mie mi-a placut servirea de acolo.
Nu înțeleg, voi cum știți că sunt soiuri diferite de măsline? Că mie toate mi se par la fel.
Culoare, marime, forma….
Și gustul?
Cum sa fie toate la fel, bre? Tie chiar iti plac alea moi? Sau alea foarte amare? Sau alea asa de sarate de zici ca le-au murat in Salina Turda? 😛
Salina Turda este obiectiv turistic, din câte știu eu.
Mersi Bianca 🙂
Din ce am discutat aseara cu domnu’ Robin, am inteles ca in ardeal sunt mai civilizate vanzatoarele…
Ah, domnul Robin. Ce cărare pe mijloc mi-am tras. =))
Apai no, odata cu varsta, vin si distinctiile 😀
Eu nu inteleg de ce nu i-ai facut tipei scandal. Sa o fereasca sfantu’ pacat sa imi faca asa ca ii dau cu maslinele in cap :)))
Așa i-am zis și io. Făceam acolo un circ și-o panaramă de mai rar. =))
Era tentant, nu am ce zice 😀
Eu nu as fi facut scandal (nu da bine la o domnisoara). Dar i-as fi spus calma ca sa-si vare maslina in c’r ca sigur pe acolo i-au fost si mainile.
=)) Oh, soră-mea, cât stil. Și ce vorbe duioase…