Guest post scris de Mihai Todor. Aș fi vrut să fie despre chestii mai drăguțe. Dar asta este, e bine și așa. Așadar, să-l salutăm pe Mihai pentru primul articol publicat pe blog. Sper că vor mai fi și altele. Așadar, textul lui Mihai:

De ceva vreme, angajații de la raioanele de măsline vărsate din marile hipermarketuri Carrefour Orhideea și Cora Lujerului din București (probabil și la altele) sunt instruiți să vândă cât mai mult posibil o anumită marcă. Probabil producătorii respectivi plătesc extra pentru acest minunat serviciu.

Dar hai să vorbim despre clienții acestor hipermarketuri, ca să vă faceți o imagine clară despre felul în care se răsfrânge această campanie asupra lor: practic „doamna” (ca să nu jicnesc vacile) care servește clientul se agită cât poate de tare ca să convingă omul să cumpere produsele cu pricina.

De exemplu eu, după ce am scanat ochiometric toate tipurile de măsline, m-am hotărât să iau un anume sortiment, care, din nefericire pentru mine, s-a nimerit să nu fie unul dintre produsele „premium”. Respectiva angajată (ceva femeie trecută de 50 de ani, cu maxim 4 clase, care probabil a sclăvit lucrat toată viața într-o alimentară comunistă) m-a văzut mai papagal și s-a gândit că ochiu’ meu nu e capabil să distingă care este marfa cea bună, așa că a început să îmi recomande alte măsline, deoarece eu am ales unele care în mod cert „sunt proaste”.

Eu, cum sunt mai tare de cap, am refuzat politicos și am rugat-o să îmi ofere marfa pe care i-am cerut-o. Proastă mișcare. Probabil salariul dânsei scade la jumătate dacă nu vinde marfa „premium” și, cum acest lucru este inacceptabil, s-a hotărât să mai facă o ultimă încercare de a mă convinge, moment în care și-a vârât mâna (fără mănușă, evident) direct în vasul de măsline, pentru a strivi una din ele, cu degețelele ei delicate, ca să îmi arate mie ce prost sunt, că aleg toate putreziciunile.

Nu vreau să știu ce a făcut cu acea mână înainte.

Cert este că, în acel moment, mi s-a întors stomacul pe dos și mi-am dat seama că, de fapt, eu sunt un provincial mofturos cu pretenții de orășean stilat care s-a nimerit să locuiască în acest grajd numit România.

Am simțit cum mi-a crescut de câteva ori tensiunea arterială și, deoarece nu sunt capabil să mă reduc la nivelul acestor persoane, m-am dus direct la ghișeul de „relații clienți”, unde am dat de niște domnișoare cu zâmbetul până la urechi, care, după ce mi-au ascultat povestea, mi-au spus cu un ton plin de regret că o vor sancționa pe respectiva angajată.

Concluzii:

• Nu mă aștept ca acea angajată să înțeleagă de ce am reclamat-o, că doar acum nici o săptămână am văzut o fază similară în care un cuplu de tinerei au cerut o măslinuță pentru odrasla pe care o transportau în cărucior, măslinuță pe care au primit-o tot din mâna amabilă și preacurată a unei angajate. Respectivul individ a luat măslina cu mâna lui „preacurată” (și spălată, în prealabil, cu sodă caustică) după care a pasat-o copilului, care s-a bucurat nespus în momentul în care a introdus-o în gură;
• Nu mă aștept să se schimbe nimic în țara asta, din moment ce văd doamne ajunse la vârste respectabile cum își instruiesc odrasla aferentă să urineze pe gardul de pe marginea trotuarului, în mijlocul zilei, precum câinii. Nu pot să nu mă întreb cum procedează dânsa când o chinuie presiunea. Oare ridică un crac și-l sprijină de gard?
• Nu știu de ce am băgat de seamă aceste evenimente, că doar, odinioară, pe vremea răposatului, în orice alimentară erai servit în condiții similare. Ah, de fapt, americanii-s de vină, că ne-au transmis cultura lor cu pretențiile și mofturile aferente.

Bonus (scris de Robin, povestit tot de Mihai):

• Mai multe persoane i-au povestit despre exhibiționiști din ăștia ce le speriau pe stradă, masturbându-se în fața lor.
• Oameni pișându-se pe unde apucau, prin tot felul de piețe aglomerate, în văzul tuturor.

Numai o întrebare am, Mihai:

La ce supermarket s-a întâmplat faza?

L.E. Faza e din Carrefour Orhideea.