Privind la mediocritatea din jur, adevărul este că mă simt puțin superior hoardelor de viermi nevertebrați (oare câtă lume știe dacă sunt și viermi vertebrați?) ce vor vota la aceste alegeri.

O parte, clar, vor vota cu PPDD pentru că atât pricep ei: că șantajistul DD este un om onest și că dosarul DNA este o făcătură politică, întrucât „știm și noi cum se fac chestiile astea”. Or, n-am cum să nu mă simt superior unor asemenea elemente isterice care ne fac o mare necinste prin votul lor.

Apoi, mă simt un pic superior față de cei din administrație care vor vota cu un partid sau altul pentru că șeful direct aparține de un partid sau altul, ca un fel de a-i ține partea mafiei politice. În loc să scoată politica din administrație, astfel de oameni nu doar că o perpetuează, dar o și întăresc, ceea ce e stupid, pentru că ar trebui să se țină cont de performanțe, nu de opțiunea politică.

Într-un fel îi și compătimesc. Sunt sigur că, presați din toate părțile, aceștia nu mai au verticalitatea de a vedea că sunt singuri în cabina de vot și că responsabilitatea votului le cere să fie sinceri cu ei înșiși.

Poate de aceea mă și simt un pic superior față de aceștia, pentru că eu deja sunt sincer cu mine însumi și n-aș accepta ca votul meu să valideze o numire mafiotă dubioasă. Indiferent de culoarea numirii. Chiar aș putea să votez în contra unei astfel de acțiuni, ca un bici peste cocoașa aplecată…

Apoi, mă simt superior tuturor celor care votează din interesul de a-și deschide niște uși, fie pentru ei, fie pentru rude. Cred, de aceea, că niciunul dintre candidații la fotoliile publice n-ar trebui să aibă voie să voteze.

Un candidat care se votează pe sine însuși comite un act de onanism politic în public, iar gestul în sine, acela de a te vota pe tine însuți, este un fel de malahie publică, gest obscen până dincolo de limita indecenței maximal acceptabile într-o societate de bun simț.

Sigur, se poate argumenta că nu e obligatoriu ca un candidat să se voteze pe sine însuși, dar logica unei astfel de acțiuni ar fi atât de bizară, încât nici nu se merită să o luăm în considerare. Din contră, cum onania în public este o infracțiune, permiterea votului pentru candidați ar trebui să fie o infracțiune de favorizare a infractorului prin favorizarea onaniei. Cel puțin din punct de vedere principial și moral.

Mă rog, mă simt superior unor asemenea mașinații, iar etica mea îmi interzice să accept cu ușurință o asemenea stare de fapt, chiar dacă este o practică universală.

De fapt, mă simt superior majorității candidaților, în special a acelora care, neavând șanse la primării și consilii locale, candidează în spatele unei liste la consiliul județean, ceea ce în transformă automat într-o clică de ratați imbecili, impostori și conducători neaveniți.Or, în calitate de cetățean care-și asumă atât succesele cât și insuccesele, cred că sunt superior c-o treaptă față de cei ce-și ascund insuccesele în spatele unei liste de partid.

Mă simt superior chiar și față de cei care au întocmit listele. Să nu-și imagineze cineva că nu m-am prins cum funcționează formarea listelor de candidați: primul se pune cel mai bun și mai onest, să-l voteze lumea, după care lista se umple cu zeci de idioți, hoți, corupți, cretini, mincinoși, pedofili, manipulatori, pătați, imbecili, serviabili, interesați, mafioți și restul animalelor pe care nu le-am vrea nici măcar în propria bătătură, darămite la conducerea unei comunități.

Adevărul este că la fiecare set de alegeri curiozitatea mă face să îmi doresc să fi fost bisexual, să văd care candidat ar fi fost în stare să mi-o sugă sau să-mi facă un anilingus pentru a mă corupe să-l votez. De obicei, cei mai disperați după voturi sunt cei care au niște facturi cam mari de plătit și care speră să ajungă la ciolan, să le atribuie celor ce-i conduc din umbră contractele cele mai bănoase, e logic.

Totuși, mă simt inferior principiilor democratice. Ceea ce duce la următoarea dilemă: dacă eu mă simt inferior principiilor democratice, dar superior candidaților, democrația noastră originală este… ce?