Am înțeles că fiecare român are o datorie externă de 2500 de euro și că în acest an fiecare român se va mai îndatora cu 150 de euro, aceste datorii acumulându-se de la 1990 încoace.

Înseamnă că, pe an, în medie, ne-am întins mai mult decât trebuia cu 100 de euro, modo grosso, adică patria a cheltuit în fiecare an cu două miliarde de euro – modo grosso.

Bun, răul a fost deja făcut, cum procedăm?

Păi, dacă nu mai construim Catedrala Mântuirii Neamului prost, facem economie, doar din construcție, în jur de 400 de milioane de euro, cam douăzeci de euro de fiecare român, adică unu la sută din sumă, într-un singur an, fără să facem nimic, doar zicem nu.

Apoi, impozităm averea bisericii. Se estimează că BOR are bunuri și imobile în valoare de două miliarde de euro. Dacă impozităm pe clădiri, modo groso, obținem 20 de milioane de euro, adică un euro de român. Iar dacă impozităm și pe cifra de afaceri (slujbe, pomeni, închirierea locurilor de veci), un umil 16%, mai facem niște foarte bune sute de milioane de euro și acolo.

Iar dacă nu mai contribuim la bunăstarea materială a bisericii, adică dacă nu mai sponsorizăm biserica din bugetul de stat, mai economisim minim douăzeci de euro pe cap de (ne)credincios.

Lejer, trecem de un miliard de euro pe an. Adică cincizeci de euro de cetățean. Deci, dacă ne-am abține de la pupat moaște și botezat fiare (mașini), în douăzeci de ani ne-am plăti lejer datoria, doar din măsurile de mai sus și din creșterea economică, fără alte eforturi.

Cum ar veni, religia ne ține încătușați în datorii. Deci numai cunoașterea ne va elibera.

Și da, aș fi de acord să-mi plătesc din buzunar datoria într-un singur an, dacă la noi s-ar instaura monetocrația. Cel puțin așa ar fi decent și constituțional: dacă tot eu plătesc, măcar să decid eu unde se duc banii.

Dar cine să se ia după un amărât de inginer?