Convenția universală a drepturilor omului nu include și dreptul la o viață sexuală, deși convenția europeană a drepturilor omului oferă dreptul la intimitate, dreptul de a avea o viață și dreptul de a nu fi discriminat.

Cu toate acestea, doar foarte puține țări europene – eu știu doar de Olanda – oferă surogate sexuale oamenilor care, din motive obiective, nu-și pot găsi de unii singuri niște parteneri sexuali, nici măcar prostituate.

Mi se pare ciudat. Adică, înțeleg viziunea puritan-bisericoasă a iraționalului politic. Dar nu înțeleg de ce componenta umană a unei chestiuni sensibile nu este sau nu poate fi luată în considerare, subiectul scăpând pe sub radarul tuturor cetățenilor care n-au avut de-a face cu persoane cu dizabilități.

De ce niște oameni care suferă de niște aspecte cumplite nu pot să-și găsească o minimă alinare în activități sexuale care, altfel, nouă ne sunt cotidiene? Și nu mă refer musai la contact sexual, deși nu-l exclud, dar un masaj erotic și un pic de erotism ar putea primi și oamenii ăia, adulții ăia.

Pentru că sunt oameni și pentru că oamenii au nevoie și de afecțiune erotică, nu doar de amiciție și înțelegere nețărmurită.

Câteodată, o atingere schimbă tot.

În fond, ce este și ce poate fi mai important și mai uman decât să ajuți pe cineva aflat la un necaz năprasnic?