România nu este pregătită să devină atee, omul neocomunist nu este gata să fie dezbrăcat de religie și să rămână singur, doar el și ceea ce este în esența sa.

Copac fără frunze (http://www.robintel.ro/plante-si-cer/)

Prea puțini oameni cunosc noblețea decenței și a iubirii sincere față de ceilalți oameni, prea puțini oameni împărtășesc un respect simplu și sincer față de ceilalți oameni; dezbrăcați de masca religiei, cred că mulți oameni și-ar scoate la iveală bestialul, egoismul și nepăsarea față de ceilalți oameni.

Prea puțini dintre așa-zișii oameni odinioară moderni înțeleg că orice om, de oriunde din lumea asta, de la cel mai mic papuaș la cel mai mare astronaut are aceleași temeri, aceleași emoții, aceleași năzuințe.

România nu este pregătită să devină atee, să pună nu un zeu deasupra capului, ci umanitatea la egalitate cu individul, pentru că asta ar răsturna scara de valori adânc sădită în noi de zeci și sute de generații de obedienți tăcuți…

Problema cu ateismul este nu că-l anulează pe Dumnezeu, ci că-l umanizează. Asta unu la mână. Apoi, ateismul te responsabilizează: când greșești, nu un zeu trebuie să te ierte pe tine însuți, ci doi oameni: cel căruia i-ai greșit și tu însuți. Și asta este contraproductiv: mulțumită religiei, putem găsi acea formă de iertare care să ne permită în continuare să fim egoiști și răi și falși.

Biserica de secol XIII din Densuș (http://www.robintel.ro/biserica-din-densus/)

De aceea, paradoxul religiei este că nici nu ne-a salvat de noi înșine, prin mecanismul iertării tuturor mizeriilor posibile și imposibile, dar nici nu ne-a motivat să evoluăm dinspre mistic înspre cunoaștere, căci așa cum numai misticul poate anula frica din inima oamenilor slabi și lipsiți de curaj, tot așa numai cunoașterea ne va scoate frica din suflete și o va supune unei autopsii gnoseologice revelatoare și relevante pentru fiecare individ.

De aceea, primul defect al ateismului este acela că impune principiul asumării , apoi al corectării și, nu în cele din urmă, exersează într-un mod mult mai intens conștiința, comparativ cu religiile care c-o mână îți oferă iertarea, iar c-o alta, invizibilă, mistică, îți cer sufletul.

Un alt paradox al ateismului este că, în forma sa brută, este tot o formă de religie, monoteistă chiar, în care omul, ca entitate responsabilă și fundamental bună, este călăuza fiecărui om. Pentru asta, cumva ateismul se bazează pe puterea exemplului: fii un om bun, fii un exemplu pentru ceilalți, nu călca demnitatea umană…

Desen abstract cu temă din fizică sau filozofie (http://www.robintel.ro/blog/fotoblog/bosonul-higgs-viziune-artistica/)

Ei bine, chiar și de aceea, ateismul n-o să prindă prea curând în România, pentru că aici prea puțini sunt cetățenii dispuși să fie exemple pentru ei înșiși sau pentru ceilalți, mereu trebuie să înceapă altcineva, mereu altul, noi nu.

De fapt, spiritualitatea neamului nostru este una duplicitară: nici nu se omoară oamenii cu credința, dar nici nu aprofundează serios ideea ateismului. Ceea ce păstrează perpetuă o stare de înnomolire spirituală în care oamenii spun:

– Dacă Dumnezeu nu există, atunci n-ai pierdut nimic. Dar dacă există, atunci ai pierdut totul.

Practic, oamenii oscilează mediocru între aceste două extreme și se mulțumesc cu aceasta, fără a vedea că ateismul este singura religie care îți oferă certitudinea indubitabilă că Dumnezeu există, este palpabil și poate fi privit în ochi, în oglindă.

De fapt, vizavi de pierderi sau câștig, ca să răspund firului logic de mai sus, dacă Dumnezeu există dar tu-l cauți pe unde nu este, ai pierdut totul, iar dacă Dumnezeu nu există, nu exiști nici tu, stimate muritor croit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Ești fie om, ca Dumnezeu, fie nimic, ca orice fir de praf risipit prin univers.

De aceea, iarăși, ateismul n-o să prindă în România, pentru că nimeni nu vrea să fie Dumnezeu, e prea multă responsabilitate la mijloc și se oferă prea puține foloase imediate, cel puțin așa se consideră, uitând că omul care este bun, este așa, cu titlu gratuit și discret.

Nici nu-i de mirare, deci, că oamenii acceptă să doneze la biserică. În loc să-și facă de lucru cu propria îndreptare, oamenii își fac de lucru prin muncă, să-și plătească dările către biserică. Dacă vreți, biserica încasează niște amenzi pentru o așa-zisă imoralitate, pe care ea o măsoară și ea o standardizează, mereu cu standarde duble.

Noapte, întunecime și iluzii optice (http://www.robintel.ro/orasul-si-cerul/)

Iar oamenii par să fie fericiți trăind o iluzie în care faptele le sunt iertate dacă-i plătesc bisericii, iluzia fiind aceea că nu trebuie să evoluezi și să-ți asumi greșelile, pentru că altcineva va face sau a făcut asta deja pentru tine. Sună cunoscut?

În fine, ca entitate rațională, refuz să accept exemplul și ghidarea venite de la orice religios iresponsabil și imatur, care acceptă ca altcineva să plătească prin moarte pentru păcatele sale triviale.

Vrei să-l cunoști pe Dumnezeu? Cunoaște-te pe tine însuți! Singura frază adevărată din Biblie este aceea care spune că ai fost făcut după chipul și asemănarea Sa.

E cam incomod, nu? Să știi că Dumnezeu se beșește, că face sex – sau că a făcut – și că-i plac gogonelele și ardeii umpluți, iar câteodată are coșmaruri groaznice visând – ce aiurea! – că omul chiar există și-l va găsi într-o zi.