Parlamentarii nu dorm la bloc

Articolul acesta este, de fapt, o intersecție a două idei aparent fără nicio legătură. Începem cu scandalul parlamentarilor care, constrânși de buget, nu ar trebui să mai primească cazare gratuită la un hotel dedicat lor, ci ar primi lunar o mie de euro să-și găsească singuri chirie.

Câteva idei de-ale năpârcilor ăstora au ieșit în față și, cu permisiunea Dumneavoastră, o să le demontez, astfel:

Un bloc comunist (http://www.robintel.ro/blog/fotoblog/o-pata-de-culoare/)

Un bloc comunist (http://www.robintel.ro/blog/fotoblog/o-pata-de-culoare/)

  1. La 1000 de euro pe lună nu-și pot găsi chirie, că proprietarii află cu ce se ocupă și le măresc chiria, ceea ce e fals, întrucât pot să închirieze printr-o agenție imobiliară, cu contract, să nu-i doară nici în bască cine e proprietarul și cu ce se ocupă.
  2. 1000 de euro nu ajung pentru un parlamentar, că nu poate dormi la bloc. Întâi ne legăm de prima idee: dacă parlamentarii noștri erau atât de gospodari și de deștepți, aplicau o tehnică seculară de-a studenților români și de pretutindeni: închirierea împreună a unui spațiu de locuit. Nu cred că trei, patru sau cinci parlamentari nu s-ar fi putut organiza în așa fel încât să închirieze un apartament de lux sau o vilă decentă, la 3,000 – 4,000 – 5,000 de euro pe lună. Chestia este că parlamentarii noștri nu sunt nici marginal de deștepți, nici minimal de gospodari ca să le treacă prin cap una ca asta. Continuăm.
  3. La bloc, parlamentarii nu au parte de securitate, după spusele lor. Desigur, cei care stau la bloc n-au nicio greață, revenind. Deci SPP cu SRI și alte zece structuri de siguranță națională nu le poate asigura unor cetățeni, câteva sute, siguranța la bloc. Ce spune asta despre omul de rând? Ce spune asta despre felul în care este gospodărită țara?
  4. Puță

    Puță

    Parlamentarii nu sunt femei de serviciu, să spele și să calce. Ca restul fraierilor, care fie fac asta, fie plătesc pe cineva să o facă. Bine, ținând cont că am o doamnă care mă ajută cu curățenia la garsonieră, nu sunt în poziția morală să spun despre asta mai mult decât atât: dacă nu ești în stare, plătești. Dacă n-ai bani de menajeră permanentă, sunt și firme de curățenie care-ți vin conform programului și, c-o sută de euro, îți faci viața frumoasă și complet lipsită de frecat, curățat și spălat de pereți. Dar trebuie să fii măcar puțin deștept ca să te ducă capul să gândești o rezolvare la multimilenara problemă a treburilor gospodărești.

  5. Parcare (http://www.robintel.ro/blog/rusinica/parcarea-la-olteni/)

    Parcare (http://www.robintel.ro/blog/rusinica/parcarea-la-olteni/)

    Parlamentarii nu dorm la bloc. Cum să caute ei ca disperații loc de parcare, seară de seară, cum să-și găsească mașinile puțin lovite sau zgâriate prin parcare, cum să se certe cu vecinii pe tema: – Boule, de ce mă-ta ți-ai luat gip, dacă nu ți-ai închiriat și un loc de parcare? Cum să se confrunte ei cu ceva atât de trivial precum traiul românesc la bloc?!? Toate ca toate, dar să terminăm cu gluma, bă nesimțiților de cetățeni cotizanți, bă!

  6. Parlamentarii nu dorm la bloc, că nu se cade așa ceva. Desigur, mie mi-ar plăcea să am un apartament la bloc, numai al meu, pe numele meu. De fapt, aici chestiunea este mai profundă: ceea ce pentru cetățeanul de rând este doar un vis, trei decenii de muncă și sacrificii, pentru politicianul ghebos este înjositor, nedemn, indecent.

Ca să evidențiez, parlamentarii nu dorm la bloc ca cetățeanul de rând tocmai din cauza relației dintre parlamentar și cetățean: în general, țăranul nu doarme cu porcul în grajd, că nu se cade. Că, de fapt, despre asta este vorba: ei sunt deasupra cetățeanului și asta trebuie să se vadă, să se simtă, să le dea putere. Îi înțeleg, și mie îmi plac câinii, dar de bună voie n-aș dormi cu ei în coteț, că sluga nu-i e frate stăpânului.

Asta vreau să se înțeleagă, că parlamentarii nu dorm la bloc, pentru că ei sunt semizeii de deasupra cetățeanului de rând, ei sunt demnitari, trebuie să aibă demnitate și, cum obrazul subțire cu cheltuială se ține, e firesc că ei au nevoie de un hotel numai al lor, în care SPP-ul să-i ferească de muzica vecinilor educați de Androneasca, să-i ferească de zgomotele bătăilor conjugale oblăduite de Poliția Română sub onor Ioan Rus – protectorul pușcăriașului Năstase – , au nevoie să nu le bată vecinii în țeavă când fac sau spun câte o gherlă pe la televizor, au nevoie să nu le bată vecinii la ușă și să le bată obrazul pentru vreo obrăznicie omisă accidental…

Vila unui mahăr din Derry, I.N., U.K. (http://www.robintel.ro/mediul-urban/)

Vila unui mahăr din Derry, I.N., U.K. (http://www.robintel.ro/mediul-urban/)

Parlamentarii nu dorm la bloc, ei au nevoie de un hotel al lor într-un cartier al lor, cu garduri mari și pază multă, într-un oraș cu bani mulți și munte puțină, într-o țară măricică dar cu viziune îngustă și obscenă ca o nuntă de câini.

Cum să nu-i înțeleg? Sau, mai grav, cum să cer demisia tuturor acelora care – urmărind confortul propriu – au lăsat deoparte interesul material al poporului și au început să croncăne pe la colțuri? De interesul moral nici nu are rost să mai discutăm, este ca și cum i-am face reclamă monogamiei în Sodoma și Gomora.

Pe acest ton, aș vrea să continuăm discuția aducând în lumină evenimentul de ieri, cel cu bomba de sub mașină din fața unui bloc:

– Uite, maică, ce nesigur e la bloc! Oricine poate să pună o bombă și să omoare pe careva.

Poliție și tot tacâmul, la o explozie din Cluj (http://www.robintel.ro/explozia-de-la-6-februarie-2010-din-cluj/)

Poliție și tot tacâmul, la o explozie din Cluj (http://www.robintel.ro/explozia-de-la-6-februarie-2010-din-cluj/)

Da, nu cred în coincidențe. Nu cred că nu există nicio legătură între scandalul cu parlamentarii de la bloc și bomba din parcarea de la bloc, de la Piatra Neamț, e prea convenabil, prea se leagă, prea s-au sincronizat.

Nici nu are rost să mă întreb cum au adus unii exploziv militar prin cea mai securizată frontieră a țării – aia cu care vrem să intrăm în Schengen – nici nu mă întreb cum au montat-o, că nu aveau fețe atât de capabile încât să știe un minimum de electronică, respectiv nu mă întreb de ce s-au complicat să-și facă o bombă cu cinci kilograme de trotil, când puteau – bine-mersi – să-și ia trei kalașuri și șase încărcătoare, sau o haită de malaci care să intre cu berbecul peste ăla în casă și să-l belească ca pe miel…

Sunt eu paranoic?

P.S. Câți dintre voi ar strâmba nasul la 1000 de euro cadou lunar pentru casă și masă? Pe lângă salariul de 6,000 de lei.

2 Comentarii

  1. Cipri.S 12 ianuarie 2013 la 08:17 - Raspunde

    Un medic rezident are 1000 lei/ luna, bani din care trebuie sa manace si sa se cazeze, ca nu toti au domiciliul in centrele universitare. Si medicii ne salveaza viata pentru 1000 lei/luna, iar un parlamentar ne f*te viata pentru 1000 euro/luna de cazare + 6000 lei/luna salariu. Treaba buna e asta?

    • Robin Molnar 15 ianuarie 2013 la 08:40 - Raspunde

      Asta am votat – tupeu – asta am primit – m*ie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.