Buletin de identitate

De la o vreme mă bate gândul să dau statul în judecată pentru încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului și să cer schimbarea legii.

Astfel, mă gândesc cu groază că dacă îmi pierd buletinul, Doamne ferește!, trebuie să-mi bag concediu și să cheltuiesc niște bani să mă duc și să mă întorc la și de la Petroșani, ceea ce nu e chiar puțin lucru.

Eu mă gândesc că prin refuzul autorităților de a-mi face buletin la secția/ autoritatea unde am depus cererea, oricât de justificat ar fi din punct de vedre legal, se încalcă niște drepturi de-ale mele. Și parcă îmi stă un pic în gât să-mi fie încălcate niște drepturi doar din considerente administrative care, de exemplu, ar putea fi rezolvate și altfel.

Adică, de exemplu, dacă mi-aș pierde buletinul, iarăși Doamne ferește!, mi s-ar părea mult mai OK să ducă familia ce acte sunt necesare la SPCLEP Petroșani, să fac eu cerea în Cluj și totul să se întâmple magic, ca prin minune, fără intervenția mea. Și să-l ridic din Cluj, să nu mai fie nevoie să bat un sfert de țară aiurea.

Cred că, totuși, o iau razna.

Totuși, n-ar fi frumos? Da sau ba?

19 Comentarii

  1. ocsike 12 mai 2011 la 18:54 - Raspunde

    Poi aşa ar trebui. Că, dacă vreun miliţian din Piatra Neamţ te legitimiează şi i se pare lui că îl minţi, dă prin staţie la secţie şi in 2 minute are toate datele tale care stai in Cluj sau Petroşani.

  2. lupeneanul 12 mai 2011 la 19:09 - Raspunde

    nu cred ca o sa se faca asa ceva, pentru ca s-ar ingreuna sistemu. gandeste-te ca nu se pot da buletine la oricine, si atunci trebuie verificat gradul de rudenie : o gramada de copii dupa buletine, certificate de nastere, formulare, declaratii, etc. si daca se mai duce si unu ca mine care are numele de familie diferit de al parintilor ii bagam pe aia in ceatza.

    si eu le am cu pierutu:) am 25 de ani si deja sunt la al 4-lea buletin.

    • Robin Molnar 12 mai 2011 la 19:33 - Raspunde

      Nu, buletinul să mi-l dea mie, dar actele să poată fi depuse în numele meu.

  3. lupeneanul 12 mai 2011 la 19:54 - Raspunde

    ideea ii ca ar fi mai usor de falsificat buletine asa.

  4. TNH 12 mai 2011 la 20:31 - Raspunde

    Nu s-ar falsifica mai ușor pentru că poliția vede în calculator adresa mea din buletin, chiar dacă eu l-am pierdut. Și când un membru al familiei merge la secția de poliție din apropierea lui, acesta duce același act pe care l-am dus atunci când mi-am făcut ultima oară buletinul, nu duce un act din care să rezulte că stau la altă adresă.

    Practic, nu ceri să ți se modifice informațiile din buletin, deci nu ai ce date să falsifici.

  5. ocsike 12 mai 2011 la 21:50 - Raspunde

    Oricum, trebe sa cari titularul de apartament la politie sa dea cu subsemnatu ca te tine in apartament.

    • Robin Molnar 12 mai 2011 la 21:51 - Raspunde

      Păi da, dar merge 400 de metri, nu 300 de kilometri.

  6. lupeneanul 12 mai 2011 la 23:52 - Raspunde

    aveti dreptate, poate acuma cu noile tehnologii e mai greu, dar in trecut sistemul asta era mana cereasca pentru nelegiuiti.

    ex :
    eu sunt un infractor si am nevoie de un buletin valabil fals.
    platesc un fomist din petrosani pe care il cheama basescu de exemplu, care o avut nenorocul sa ii moara un copil, sa mearga la politie cu certificatul copilului si cu un contract de VC, dupa care ma duc in cluj si le spun alora ca ma cheama traian basescu, sunt din petrosani da mi-am pierdut buletinu. pana isi dau seama aia din cluj ca baiatu lui basescu din petrosani e mort, eu daja am alt buletin.

    • Robin Molnar 13 mai 2011 la 23:18 - Raspunde

      Păi da, în trecut așa era. Dar lumea s-a mai mișcat între timp. 😛

  7. Mihai Todor 13 mai 2011 la 02:22 - Raspunde

    După cum merg treburile administrative pe aici, ar trebui să zici mersi că merge și așa cum e acum… La cum știu eu țara asta, ar fi fost de așteptat să te trimită până la președinte și arhiepiscop ca să te legitimeze, înainte să îți dea buletinu’.

  8. joita lucian 13 mai 2011 la 21:17 - Raspunde

    Eu…unu am mereu aceiasi grija sa nu-mi pierd actele…din acelasi uni cmotiv….ca tre sa pier o luna din viata sa mi le fac…sustin cu tarie …fanu Raposatului aici!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.