Până la urmă pacea este o valoare universală
M-am uitat astăzi pe Boston.com la la fotografiile sărbătorii de Ziua Victoriei din spațiul ex-sovietic. Link. Și, deși în mod normal sunt rusofob (ca să mă exprim extrem de elegant), astăzi m-am uitat la oamenii ăia și nu am simțit niciun fel de ură, nimic.
Pe cuvânt, mi s-a părut ciudat. Dar mă uitam la ei și vedeam ceea ce văd și în ochii mei: iubire, speranță, umanitate… Oricare dintre ei puteam fi eu, simțeam asta. Și, dincolo de conotațiile date de victoria comunismului asupra fascismului (atât militar cât și în termeni istorici), am simțit cu adevărat că este vorba despre victoria umanității asupra agresiunii.
Până la urmă pacea este o valoare universală.
Parea mea este ca pacea este o himera iar noi suntem in plin razboi mondial…care pe de-o parete se duce militar in tarile arabe si economic in toate tarile lumii….pentru controlarea tuturor economiilor….dupa pareea mea noi nu mai suntem o tara libera…atata timp cat altii ne dirijeaqza cum vor ei…si viitorul nostru depinde de…ei….eu unu nu consider ca asta e pace!
Formele de agresiune s-au schimbat, dar tot avem un fel de conflict generalizat, ca să zic așa. Totuși, prefer asta unui război cu bombardament, artilerie și ce-o mai fi.
Dap ai dreptate…ca macara aici daca muncesti si te stradui ai sansa de scapare…sa multumim lui D-zeu ca nu avem cine stie ce rezerve de perol…ca ne atacau sa inlature tiranul Basescu!
=)) De un rege ne-au săpat. Dacă devine Năstase președinte, or să ne scape și de o regină. Ahahahaha.
Ma sincer…apropo de Nastase….mi se pare cel mai pun politician cel avem…lasand scola bolsevica …ce o are de la Raposatu!
Mi se pare cel mai curvă politician. 😀
Mai macar e mare ca ….curve sunt toti!
El îi matroana. =))