Plasticul a apărut în 1907. Până atunci, meserii ca cea de prelucrător în mase plastice nu ar fi avut cum să existe. Logic, nu? Pe măsură ce societatea se schimbă și tehnologia avansează, apar noi meserii. E adevărat, muncitorii necalificați sau slab calificați tind să fie înlocuiți de mașini și roboți. Totuși, cineva trebuie să întrețină și roboții respectivi. Prin urmare, o specializare tot mai căutată este cea de inginer de mașină care se conduce singură. Alte joburi la mare căutare în ultimul deceniu au devenit cea de dezvoltator de aplicații pentru telefoane inteligente sau inginer pentru turbinele eoliene instalate în largul mării.

Digi24

Cantitatea de informație pentru educație crește exponențial. Cu toate acestea, sistemul de educație din România încă funcționează pe modelul educațional al creșterii informaționale liniare. Ceea ce ne impune să ne întrebăm: oare cât de bine pregătiți pentru meseriile viitorului vor fi copiii noștri, în condițiile în care modelul educațional aplicat la nivel de stat nu este actualizat la nivelul acestui mileniu?

Să vă dau un exemplu oarecare, cel mai simplu de înțeles. Noi, la biologie, am învățat că regnul viu se împarte în două: animalia și vegetalia. Animale și plante. Acum, nu doar că nu le mai avem doar pe acestea două, dar despre unele nu se pomenește nimic la liceu. De exemplu, avem regnul sintetica, format din organisme noi, concepute în laborator. Termină copiii de azi liceul la chimie-biologie, dar nu află nimic despre asta, iar aceasta se întâmplă în orice domeniu al cunoașterii, orice domeniu relevant pentru un om în formare.

Cu excepția religiei, niciun manual nu este actualizat măcar la nivelul anului 2010.

O soluție ar fi ca în domeniile practice măcar specialiștii să poată preda la facultate, fără doctorate. Ar fi posibil, chiar dacă inconsistent cu principiile actuale ale educației. Pe de altă parte, dacă educația ar fi o industrie, am spune despre ea că trece printr-un proces de disrupție, de reformare profundă, impusă de factorul extern al cunoașterii exponențiale. Da, se întâmplă în alte țări, dar nu la noi, la noi educația nu este o industrie care produce oameni, plus-valoare la nivel uman, cultural, industrial și la nivel de bunuri și servicii, ci este un serviciu social de plată a salariilor profesorilor.

Ni se impune, deci, să ne întrebăm: – Ce viitor vor avea copiii noștri?