Brâncuși e al meu

Mi-am propun ceva simplu, ca în fiecare lună, până la închiderea campaniei, să donez câte cincizeci de lei. O sumă nici mică, nici mare, care nu atârnă greu la buzunar și care nici nu este complet lipsită de însemnătate.

Desigur, sunt diverse argumente, atât pro cât și conta achiziționării statuii Cumințenia Pământului a celui mai mare sculptor modern, al nostru Constantin Brâncuși. Desigur, argumentele sunt logice și de bun simț, chiar și cele în contra achiziționării.

Totuși, așa cum se întâmplă adeseori în viață, chiar și logica are limitările ei, iar cu referire la argumentele bune împotriva achiziționării aș vrea doar să spun că acestea, oricât de logice, fac abstracție de un principiu suprem care spune că trebuie să ne asumăm cultura, iar cultura este atât un bun, cât și un serviciu, deci are și un cost.

Dacă vreți, cultura este precum un membru al familiei: nu trebuie să-ți placă, dar trebuie să știi că este de-a ta, că stă cu tine la masă, cu tine-n casă, în zi de sărbătoare și în zi de doliu, trebuie doar să o vezi.

De asemenea, cred că putem cădea de acord că România are și bune, și rele, iar cultura noastră este chiar o încapsulare a acestei realități. Dar Brâncuși este fructul cel mai dulce al părții bune a culturii noastre.

Dincolo de divergențele dintre noi, dincolo de opinii și preferințe, dincolo de educație și formație, dincolo de tot și toate, ni se impune să ne întoarcem la origini, la principiu, la cel mai mic numitor comun, iar acest numitor comun este asumarea noastră a culturii noastre.

Desigur, vor fi cetățeni care se vor auto-exclude din sfera culturală națională, la fel cum sunt cetățeni care se auto-exclud din viața cetății. Mă întristează, desigur. Dar sper că noi, restul, împreună vom putea compensa ceea ce ei și-au pierdut. Ei, în fond, sunt niște victime ale părții rele a culturii noastre. Știind aceasta, cred că avem datoria morală de a cultiva mai viguros partea bună a culturii noastre.

Este, deci, cazul să ne întoarcem la noi, spre noi, prin noi, și să donăm.

1 Commentariu

  1. Atti 13 iunie 2016 la 02:24 - Raspunde

    E umilinta crunta ca sa vezi cum Statul pișă grămezi de bani pe rahaturi, dar apelează la noi să salvăm patrimoniul?

    E peste ce pot înghite. Îmi pare rău, dar cred ca e o bucată de artă mult supraevaluată (desigur, părere pur subiectivă) și care NU e treaba noastră să o salvăm. Poate sta perfect de bine și în posesia unui colecționar privat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.