Sunt faine, n-am ce zice, din exterior zici că-s rupte de rai, însă când intri-n ele ai parte de revelațiile revelațiilor:

• staule la WC, cu lățimea de 70 de centrimetri (cea mai faină clădire de birouri, cele mai de cacao toalete);
• două ascensare de patru persoane (OK, șase, dacă-s patru băieți și două fete) la etaje ce deservesc sute de angajați;
• zece locuri de parcare la o mie de corporatiști;
• scări de genul căruia mi-am scrântit glezna aseară (serios CBC, treptele n-ar trebui să aibă o dimensiune standard?);
• scări de evacuare în caz de incendiu, de infarct (cu excepția Maestro Business Center);
• ascensoare proaste, foarte proaste și execrabile (iarăși, cu excepția Maestro Business Center, care are ascensoare beton!);
• lumină puțină, foarte puțină și spre deloc, cu doar foarte puține excepții.

Și lista ar putea continua.

Ce nu înțeleg eu este: de ce ai face o clădire care umbrește tot în jur, doar ca s-o acoperi cu pereți, iar geamurile să fie înguste sau scunde. Serios, oamenii muncii au nevoie de lumină, nu de pereți.

Iarăși, nu înțeleg, de ce ai face staulul la toaletă atât de îngust încât să stau câș. Serios, dacă trebuie să mă furișez afară, înseamnă că ceva pe acolo nu-i bine calculat.

De ascensoare nu mai zic, oribile, sper să nu moară careva de la ele. Da, sunt frumoase, dar dacă se restartează panoul de control după ce al șaselea cetățean cheamă liftul, în mod evident cineva nu și-a făcut treaba la testare și implementare.

Nu, poți scoate arhitectura din comunism, dar nu poți scoate comunismul din arhitectură (materiale slabe calitativ, design arhitectonic lipsit de orice ergonomie, utilitate minimă). Păcat.