Nici comuniștii n-au reușit, nu că și-ar fi dorit așa ceva și, oricum, nu că s-ar fi găsit combustibil. Dar, chiar și așa, cred că asta este soluția: în locul proiectelor megalomanice, de zeci și sute de kilometri dintr-o dată, poate că ar fi bine să construim tronsoane mai mici, dar mai des.

Nu știu cum de nu m-am gândit la asta până acum, dar la recenta inaugurare, chiar de cincisprezece kilometri, mi-am dat seama de o chestie: am putea construi autostrăzi folosind metodologia de lucru Agile – folosită și în dezvoltarea de software – metodologie de lucru care împarte sarcinile mari (construirea de autostrăzi) în sarcini mai mici (tronsoane), împărțite în sarcini și mai mici (stadii de execuție a lucrărilor).

Mi se pare, de fapt, chiar logic că așa ar trebui să procedăm, cu atât mai mult cu cât și marile proiecte software – echivalente în ore de muncă cu construcția de autostrăzi – folosesc acest sistem, pentru că este un sistem ce asigură livrarea la termen, sau o estimare precisă a stadiului lucrărilor, respectiv o estimare destul de precisă a progresului, costului și datei de finalizare.

Deci da, am ajuns să cred că – pentru capacitatea politică și economică a României – soluția este să construim tronsoane mici, dar multe, pe care să încercăm să le unim într-unul, două decenii.

Voi, dacă folosiți alte metodologii de lucru, le puteți recomanda? Sau nerecomanda?