Cred că ONU își bate joc de noi
ONU și-a ales un Director Pentru Drepturile Omului din Arabia Saudită, cel mai puțin liberă țară din Orientul Mijlociu și din lume. Este ca și cum directorul pentru democrație (desigur, nu există așa ceva) ar veni din Coreea de Nord, este ca și cum directorul pentru pace ar veni din Rusia și ca și cum directorul pentru egalitatea de șanse ar veni din SUA.
Serios, ONU pare, cel puțin în ultimii ani, să fie o organizație oarecum funcțională, în sensul că face și lucruri bune, însă și profund disfuncțională, prin lipsa de transparență de care dă dovadă și, mai cu seamă, prin faptul că de multă vreme nu mai face ceea ce trebuie.
Suntem singuri, deci, iar în afara UE și NATO, am fi fii ploii.
Lasa un raspuns