Am pus acest titlu pentru că la fel ca şi soarele prea puternic (ce provoacă însolaţie) această criză are nişte efecte nebănuite. Cred că unii patroni s-au tâmpit…

Am fost zileletrecute să iau nişte sandvişuri de la un chioşc din apropiere. Pe geam erau agăţate la vedere nişte pungi biodegradabile (serios?) pe care scria şi preţul 0,20 (lei). Comand patru sandvişuri la pachet ce costau 14 lei şi mai pregătesc încă un leu, ca să plătesc plasa. Vânzătoarea îmi ia comanda şi spune:

– 14,20 lei. 20 de bani e plasa.

– OK. Poftiţi aici. Totuşi şi plasa?

– Păi peste tot se plăteşte…

– Păi şi nu este un interes mutual aici? Adică nu e în interesul Dvs. să vindeţi şi al meu să mănânc?

– Ştiţi, sunt doar 20 de bani.

– Mi-e teamă că nu m-aţi înţeles! Eu vorbesc despre principii aici…

Se uită stupefiată la mine. Eu râdeam de-a dreptul de absurdul situaţiei. Îmi iau sandvişurile şi plec râzând în hohote iar lumea se uita admirativ (sper)  la mine (cert este că se uita)…

Sau altă fază. Azi am mers să plătesc gazul, la Eon Gaz Petroşani. Merg în spate la Casa de Cultură şi când colo aflu că s-au mutat din centru taman la mama zborurilor (adică departe, la vreo 4 Kilometri, pe Aviatorilor 56). Nu-i nimic, mă gândesc eu, merg să plătesc la UPC şi de-acolo iau un maxi – taxi (nu strică un pic de aventură) sau ceva. Şi cum mergeam eu ascultând liniştit muzică agitată şi făcând poze pentru articole, numai ce văd, aproapre de casieria UPC o siglă mare scrisă cu roşu: Eon Gaz.

… Hopa! Poate am noroc şi au ăştia o casierie pe aici să nu mai merg până în  Africa la ora asta (sper că ştiţi bancul). Intru, dar mai cu sfială, aşa. La care paznicul:

– Aici e numai pentru contracte. [Avea genul ăla de atitudine de om proaspăt ajuns important, etc.]

– Totuşi, o casierie nu aveţi?

– Aici sunt numai contracte.

Mă uit în incintă şi văd câteva birouri cu nişte funcţionare care frecau menta. Pentru că altceva oricum nu prea aveau de făcut. Adică anual cam 1000 de apartamente sunt racordate la gaz (reţeaua nu este încă finalizată) şi stau să mă întreb care o fi rolul atâtor oameni acolo. Nici n-apuc să mă gândesc bine cât de aiurea mi se pare că o doamnă ridică mâna şi se uită la mine. Paznicul:

– Aveţi noroc. Vă serveşte doamna. Intraţi.

Evident, mă duc, spun adresa, plătesc şi-i mulţumesc frumos doamnei. Acum eu stau şi mă gândesc aşa:

1. Bă, şi aşa nu faci decât câteva contracte pe zi. Pentru asta este bun şi un sediu la capătu’ oraşului. Dacă vrei bani laşi casieria cât mai în centru. Invers decât ai făcut tu, bă!
2. Eu sunt clientul. Tu vrei banii mei. Este în interesul tău să îmi oferi posibilitatea să plătesc cât mai repede şi cât mai convenabil pentru mine, inclusiv prin internet. Nu ţine aia cu "interesul meu să am gaz", pentru că, oricum, la cât iubesc eu Rusia, aş fi în stare să renunţ la el în doi timpi şi trei mişcări pentru că nu prea consum…

În fne, poate sunt eu mai ciudat sau mai ignorant şi îmi scapă unele chestii. Eu cred, totuşi, că e o şmecherie imobiliară făcută cu banii de la Eon. O fi avut unu un apartament de vânzare şi se ştia bine cu şeful… Desigur, s-ar putea să mă înşel.