Acest articol păștea în mine de ceva vreme. Nu mă refer la cultura de pe internet sau la alte chestii, ci la internet, privit ca și parte integrantă a culturii umanității. Adică mă refer la ceva care aproape că ne lipsește.

În primul rând țin să precizez că nu este o chestie strict românească. Adică dacă vă imaginați că alte popoare, în alte țări, au cultura aceasta a internetului, vă înșelați amarnic. Au, în schimb, ceva mai mult respect față de utilizatorul de rând.

Bine, dar ce este cultura asta a internetului? După părerea mea, cultura internetului este un set de principii (un amestec de deontologie și etică) care guvernează internetul. Simplu, nu? Păi nu prea, pentru că mulți aleg să le ignore, în virtutea faptului că internetul este un loc democratic. Doar că este o greșeală, voit forțată. Deși este democratic, acesta nu are dreptul să fie și haotic, întrucât își va pierde scopul.

Adică internetul trebuie să aibă niște reguli simple, explicite, care să avantajeze și să protejeze toate părțile implicate: cititori, comentatori, publisheri, advertiseri, companii și organizații, etc. Mai mult, pentru a fi funcțional, internetul trebuie să aibă anumite reguli, numite  standarde. De exemplu standardul HTTP pentru pagini web, standardul POP sau IMAP pentru e-mail, și așa mai departe. Ca să fiu cât de cât succint, aceste reguli/ principii simple sunt:

• Adresele de e-mail sunt private și trebuiesc folosite conform scopului pentru care au fost oferite. Adică cum ar fi să vând eu adresele de e-mail culese de pe blog? Sau să trimit mesaje de reclamă proprie? La noi nu se prea întâmplă treaba asta. Realitatea și ProTV făceau de-astea, cu ani în urmă.
• Publicitatea nu este totul. Adică no, reclamele care ocupă tot ecranul sau care, prin apariția ori desfășurarea lor, îngreunează sau stingheresc navigarea normală pe site sunt nesimțite și trebuiesc evitate cu orice preț. La noi nu se întâmplă treaba asta. Zoso dă săptămânal exemple. Când acest principiu este încălcat, utilizatorii vor bloca reclamele (folosind programe de genul AdBlock) de pe toate site-urile, având ca victime colaterale și site-urile de bun simț.
• Libertatea de exprimare nu include dreptul la insultă, defăimare, hărțuire sau atac la persoană. Chestia asta se vede pe orice blog. Mereu vor fi șmecheri urâcioși (hateri) care în loc să combată ideea, combat persoana. Ceea ce este atât ilogic cât și greșit. Or, din acest punct de vedere, este plin netul românesc de trolli.
• Dacă ție un mesaj ți se pare OK, altora s-ar putea să li se pară tâmpit. Aici mă refer la mesajele alea pe care trebuie să le trimiți mai departe. Niște porcării. Dacă am avea o minimă cultură a internetului, am putea discerne între rahaturi și mesajele valide. De exemplu (rareș) foarte mulți dau mai departe astfel de mesaje, dar dacă le ceri să semneze o petiție online de la o fundație serioasă, one.org să zicem, strâmbă din nas.
• Munca este a aceluia care o prestează. La fel, rodul muncii este exclusiv al aceluia care a muncit. Da, mă refer la copyright și plagiat. Mulți, prea mulți, din păcate, consideră că tot ce este pe internet, este gratis, moca. Și, ca atare, se folosesc de diverse materiale (articole, imagini) care nu le aparțin ca și cum ar fi ale lor. Și este, logic de ce, greșit.
• E-mail-ul de serviciu este folosit exclusiv în interes de serviciu, iar cel personal exclusiv în interes personal. Am obosit să văd e-mail-uri date mai departe, cu adrese de la bănci și alte instituții, de oameni care nu au minima cultură a internetului și minimul de bun simț de a nu amesteca varza și capra.
• Și, cel mai important principiu: nu tot ce zboară se mănâncă. Nu vei primi bani doar pentru că trimiți un mesaj mai departe (ăla cu AOL, de exemplu). Și nici nu ai câștigat la vreo loterie internațională la care n-ai participat.

Fără a avea pretenția că am epuizat subiectul, mă opresc, momentan, aici. Cred că este evident unde ne aflăm, ca nivel al culturii internetului în România. Totuși, odată și-odată tot trebuie să începem să ne coborâm din copac.