Cum să-ți iei mai ieftin cauciucurile

Iaca, începe sezonul estival și trebuiesc schimbate cauciucurile de iarnă cu cele de vară. Or, eu de vară nu mai aveam, că le-am ros anul trecut pe drumurile patriei, de mai aveau doar trei milimetri adâncimea la profil.

No, după ce în iarnă am fost fraier și nu mi-am luat un șubler digital pentru cauciucuri, la doar 19 lei de la Lidl, realizând fapta, mi-am luat unul mecanic, de la Micron Tools, la dublu preț, fiindcă transportul a fost mai scump decât scula în sine. Aia e, prostia se plătește.

No, amu  mie mi se părea că ale mele gume de iarnă sunt spre finalul vieții, numai că le-am măsurat azi și au cel puțin cinci milimetri adâncime la profil. Adică, la cât merg eu iarna, mă mai țin un sezon, că el le-am luat la șase milimetri. Deci, nu m-am îndurat să le arunc sau să circul cu ele până se tocesc la cei doi milimetri regulamentari, vara.

Așa că mi-am luat alte cauciucuri, de data asta unele de vară, second hand, niște Continental EcoContact, cu care multe Smart vin din fabrică. Or – și aici vroiam să ajung – inițial pe tot setul, toate patru, mi s-a cerut un preț. Când am scos șublerul să le măsor, gagiul s-a uitat la mine și a zis un preț cu 12,5% mai mic și cu montajul, respectiv echilibrările incluse.

Șubler mecanic pentru cauciucuri de la Micron-Tools.ro

Șubler mecanic pentru cauciucuri de la Micron-Tools.ro

Deci, acesta este sfatul meu, dacă aveți nevoie să vă luați cauciucuri second hand sau reșapate, ori dintr-o sursă neoficială: Folosiți cu încredere șublerele, pentru a vedea pe ce dați banii. Eventual, măsurați profilurile cauciucurilor de la mai multe firme. Este dreptul vostru de a ști pe ce dați banii.

Plus că investiția se amortizează de la primul set achiziționat, ceea ce este foarte performant, din punct de vedere economic.

P.S. Am vrut musai Continental, musai EcoContact și musai azi, că imediat plec în concediu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.