Disclaimer: nu sunt pasionat de publicitatea online, doar îmi dau cu părerea, în calitate de publisher. Plus că acest mesaj se constituie ca un răspuns la un e-mail primit.

Pentru că sunt inginer automatist, eu sunt obișnuit să folosesc modele care să reprezinte diverse chestii din practică. Așadar, pentru că vorbim despre bani, voi folosi modele economice astfel încât să explic cât mai bine felul în care văd eu lucrurile.

În practică, pentru a pune reclamă plătită pe blog, putem folosi mai multe modele, inspirate din mai multe domenii.  Ca să n-o mai lungesc, acestea sunt modelele pe care le văd eu aplicabile în acest moment.

1. Modelul "imobiliar"

În acest caz spațiul de reclame de pe blog este asimilabil unui spațiu de închiriat. De exemplu spațiul pentru un banner poate fi închiriat contra unei taxe lunare, cam în aceeași manieră în care este închiriată o garsonieră. Nu mă interesează câte persoane locuiesc în ea, și nici cu ce se ocupă, ci doar să îmi iau banii, lunar. Prezintă avantajul că nu depinzi de eficiența în comunicare sau de strategia de marketing a celui ce închiriază spațiul de banner. Prezintă dezavantajul minimizării veniturilor.

2. Modelul "afiliat/ asociat (mall)"

În acest caz blogul este asimilabil unui mall în care fiecare magazin plătește o taxă procentuală în funcție de volumul vânzărilor/ profitului. În practică, există sisteme de afiliere de genul AdSense, 2Parale, E-mag Profitshare. Prezintă avantajul că maximizează încasările (veniturile). Prezintă dezavantajul că depinzi aproape exclusiv de strategia de marketing a advertiserului.

3. Modelul "cimitir privat"

Știu că sună ciudat, dar nu este. În acest caz blogul poate fi asimilabil unui cimitir privat, care închiriază locuri de veci pe perioade lungi de timp. Adică pentru un banner se plătește o sumă fixă, de obicei mare, după care nu se mai plătește nimic o vreme foarte îndelungată. Avantajele și dezavantajele ce rezută de aici sunt destul de clare.

4. Modelul "damă de companie"

Nu se referă la bannere, ci la advertoriale, la articole scrise special în scop de reclamă. În acest caz, blogul este asimilabil unei dame de companie: adică este folosit odată sau de două ori, de către advertiseri, și cam atât, nu vă mai întâlniți.

Bine, mai sunt și alte modele, însă acestea sunt mai puțin folosite. Și, după cum spuneam, este doar părerea mea de amator. Ca atare, post spune că un preț de sub 10 eurocenți per click este o bătaie de joc, comparativ cu volumul de muncă și de timp investit în acest blog.

Mai mult, contractele pe termen lung sunt păguboase, întrucât deși piața de advertising va fi, în timp, pe creștere, advertiserii sunt reticenți în a plăti un preț care să crească în continuu. Și, mai mult, întrucât metodele de verificare a eficienței reclamelor sunt puține și, întrucâtva, ineficiente, cred că cea mai onestă metodă este cea din paragraful întâi, pentru că fiecare face, într-o anume măsură, atât cât muncește.