Da, să le plângem în cor ciprioților de milă
Mă disperă foarte, foarte tare plânsul de milă practicat de idioți când vine vorba despre Cipru, cum sunt fasciști nemții când vine vorba să-i împrumute pe ciprioți ca să nu ajungă un fel de Etiopie mediteraneeană…
Ceea ce nu știu idioții, este că Ciprul a fost și încă este un paradis fiscal, care găzduiește sediile unor companii – printre care unele și cu puncte de lucru în România – și ia taxe mai mici decât statele unde banii aceia sunt produși – prin bunuri sau servicii – astfel încât banii care în mod normal ar fi trebuit să meargă – din decență – către guvernele statelor în care au fost produși, au ajuns în Cipru și, de acolo, în buzunarele șmecherilor.
Aș vrea să spun că-mi pare rău de ciprioți, cum am rămas ei fără bani de pâine. Dar nu mi-e. O bună parte din ajutoarele sociale, serviciile de tot felul sau infrastructura s-au plătit din bani pe care nu ciprioții i-au produs, ci alte popoare, inclusiv noi. Desigur, noi suntem – cum ar veni – acționari minoritari ai statului cipriot, dar alte țări, în special cele puternice economic, au avut de suferit.
Or, acum că ciprioții s-au ars, tot cei care au fost deposedați de bani trebuie să plătească. Cum vine asta? După ce companiile cipriote prezente în Germania n-au plătit niciun șfanț către guvernele locale din Germania, acum a căzut tot pe ea sarcina să-i scoată pe ăștia din belea.
Desigur că este suspect cum marii miliardari ruși și-au retras capitalurile înainte de a se discuta despre asta, este un pic dubios cum Banca Națională Cipriotă n-a luat măsuri ferme de prevenire a repatrierii masive de capital, dar nu despre asta este vorba ci despre faptul că statul cipriot s-a umflat din banii altora.
Nu e stupid, deci, să le plângem de milă?
Chiar ma asteptam sa se ajunga in situatia asta. Paranteza ta referitoare la ‘Paradisul fiscal’ spune multe si e cat se poate de concludenta.
Da, mi s-a părut relevant de precizat.
Pai crezi ca unii nu au stiut ce urmeaza sa se intample? la nivelul asta…sunt destui informatori!
Știau, dară.