Vă povesteam într-un articol precedent despre primul strat (dacă mi se permite să fac o asemenea clasificare) al industriei de turism din Irlanda de Nord (oricum, fiind parte integrantă a Regatului Unit, situaţia este asemănătoare şi în alte provincii, cum ar fi Wales, Scoţia sau Britania).

Ca şi curiozitate (veţi vedea imediat legătura) trebuie să precizez faptul că fiecare provincie din Regat are un Prim Ministru (al proviniciei, Deputy Prime Minister – acum este Martin McGuinness* în Irlanda de Nord) care are propriul său cabinet. Desigur, la Londra se află cabinetul „principal”condus de Gordon Brown.

Legătura cu paragrafele precedente este asta: transport gratuit! Exact, în Irlanda de Nord (posibil şi în alte provincii) toţi cetăţenii cu vârsta de 60 de ani sau mai „puţin tineri” beneficiază de transport gratuit pe toate mijloacele terestre de transport în comun (adică nu au bilete gratuite pe avion şi pe vapor). Acesta  (transportul gratuit) este un lucru bun, deoarece:

1. Merită. Au lucrat toată viaţa, au dreptul la concedii şamd. Plătesc nişte taxe de intrare modice pe la muzee şamd. Dar şi bănuţii ăia contează. Deci ajută, puţin, ce-i drept, dar ajută, turismul, prin bănuţii pe care îi cheltuie.

2. Stimulează transporturile şi turismul (a doua oară). Indirect, evident. Deşi bătrânii nu plătesc (iar restul da), tineriii circulă cu aceste mijloace pentru că „nu sunt singuri prin ele”.

Mai mult, chiar. Duminica şi de sărbătorile legale societăţile de transport în comun au tarife speciale. Spre exemplu: cu 5 lire poţi circula nelimitat în ziua de Duminică (începând cu ora 00:00:01 şi terminând cu ora 23:59:59) pe orice rută feroviară din IdN. Dacă nu este sărbătoare nu-i nimic. În week-end sunt, oricum, tarife speciale! Vreo 7 lire. La fel, între orice staţii. Şi acestea sunt tarifele pentru adulţi. Tinerii au parte de reduceri semnificative.

Interesant (şi normal dacă mă întrebaţi pe mine) este faptul că ei au cel puţin un mijloc de transport în comun către orice destinaţie turistică. Şi deşi turismul nu este la fel de dezvoltat precum în alte regiuni sau ţări, care au deja un renume (Spania, Grecia, Italia, şamd), acesta reprezintă, totuşi, o importantă sursă de venit pentru comunităţi.

Ca şi altă curiozitate, multe obiective turistice oferă reduceri pentru elevi şi studenţi. Ceea ce nu vă puteţi imagina abia acum urmează: şi studenţii români pot beneficia de reducerile lor. Bunăoară, un membru al grupului nostru, aşa, pe la vreo 40 de ani, dar student (doctorand) a fost la cea mai celebră distilerie din Dublin (Republica Irlanda), unde se fabrică celebra Guinness (ea se mai fabrică şi în Belfast, IdN). Şi acolo colegul a văzut că are reducere la tariful de intrare. Iniţial tariful era de 15 lire. Omul nostru a arătat carnetul (şi scrie pe el fix aşa: Carnet de Student, în română) şi a plătit doar 9 lire. Evident, la banii ăştia a primit un tichet de bere gratis (o bere) şi a participat la un concurs de ghicit care este whiskey-ul de-l fabrică el acolo. Omul a povestit că i-a plăcut acolo. Şi sunt de acord cu el.

Într-o altă ocazie, când am fost la Castlerock, am trecut şi pe la ceva casă a unui fost mare baştan local. Evident, datorită vechimii (şi a multelor războaie) casa era doar o ruină (semăna cu o cetate). Noi am ajuns acolo într-o seară de Duminică, pe la ora 20 (proprietatea era deschisă vizitării doar până la ora 17). Adică am făcut un mic tresspassing.

Şi n-a avut nimeni treabă cu noi, să ne alerge cu coasele, topoarele şi alte ascuţiciuni din dotare. Chiar am întrebat-o pe doamna ghid de acolo ceva legat de o clădire pe care scria că ar fi un templu (de fapt era bibliotecă, deşi scria templu pe ea).

Şi nu avea treabă cu noi. Ne-am comportat absolut decent, se vedea că suntem turişti de pe alte meleaguri, plus că acolo am respectat regulile lor: porţile metalice trebuie să stea tot timpul închise ca să nu intre în casă (ruine, whatever) câinii sălbatici. N-a fost absolut nicio problemă. Dacă nu am plătit bilet (pentru că era închis) n-am avut parte de ghid. Atât. Aia nu înseamnă că nu puteam face două-trei poze. A, şi am aflat: intrarea era moca!

Ce ziceţi, ne ţinea în România să facem de-astea?

În România ne-ar fi alergat cu DPIR-ul (mascaţii) pe câmp sau mai ştiu eu ce, şi ne găseau nod în papură că uzăm bolovanii uitându-ne la ei.

Va mai continua.

*Martin McGuinness, în traducere liberă în română, ar veni cam Martin Fiul Lui Ţuică, Pălincă, Patrafox, etc. Bine, ştiu că numele nu se traduc. Relax!