Despre muncă (3)

Unii (via Zoso) se plâng că n-au de muncă, se plâng că țara este nașpa și mai știu eu ce. De fapt, să fim absolut sinceri, unii se plâng că n-au de muncă ceea ce le-ar place lor să muncească. Deh, sunt puține posturile de directori.

În timp ce ăștia se plâng, zilnic văd câte o fază de-asta legată de muncă, ce mă dă pe spate. De exemplu, în seara asta am văzut un om care căra hârtie la un centru de reciclate, trăgând după el un căruț metalic și o cantitate apreciabilă de cartoane.

Știți ce ma impresionat la omul ăsta? Că n-a stat cu mâna întinsă să ceară, a pus mâna să facă ceva în privința sărăciei lucii, și s-a pus pe strâns cartoane pentru a le vinde la prețul de 7 bani kilogramul. Dar cel mai tare m-a impresionat faptul că, deși trăgea după el un căruț greu pe distanțe mari, avea un defect de mers la ambele picioare, fiecare pas fiind dureros, greoi și încet.

Am mai mult respect pentru săracii ăștia care se spetesc cu munca decât pentru ăia care o freacă la rece. Și nu cred că greșesc.

P.S. Asta o spune unul care a pornit din șanț, de la lopată și târnăcop.

6 Comentarii

  1. aNDRIIpOPA 16 septembrie 2010 la 11:16 - Raspunde

    Ai fi surprins sa vezi pretentii la tinerii absolventi ce-si cauta un loc de munca. Ai senzatia ca odata cu venirea lor, compania va prospera din senin, insutindu-si profitul. A, nu trebuie ei sa stie sa faca ceva! Ei au idei, dar practica IOC.

    • Robin Molnar 16 septembrie 2010 la 22:39 - Raspunde

      =D Eh, aș minți să spun că nu știu cazuri. =D

  2. ciresica 20 septembrie 2010 la 17:40 - Raspunde

    iti dau si nu iti dau dreptate. Tie ti-ar conveni sa lucrezi pentru maxim 10 milioane? Din banii astia fiind nevoit sa platesti intretinerea, chiria, abonamentele,mancarea si alte nevoi? Hai sa nu sarim in cap celor care termina o facultate si au pretentii. Nu cere nimeni sa fie director [aici vorbesc de cei cu mintea la cap], dar nici sa fiu luata in batjocora. Stii ce inseamna sa lucrezi pentru 6 milioane? Si sa fii nevoit sa supravietuiesti o luna?Imi pare rau ca nu vreau sa fac o munca mizera, dar consider ca nu am facut o facultate degeaba.

    • Robin Molnar 20 septembrie 2010 la 22:59 - Raspunde

      1. =) Dragă, în Valea Jiului un inginer cu experiență câștigă maxim salariul minim pe economie, dacă – printr-o minune – a fost încadrat pe un post corespunzător. În general se câștigă salariul minim pe economie. =)
      2. În 2008, când nu era criză, lucram pe 650 de lei. Nu văd care este problema. Dacă, sigur că sunt puțini bani, etc. De acord. Dar nu te ține nimeni ca japca, nicăieri. Nu-ți convine salariul? Nu te descurci cu banii? Pleci în altă parte, unde se câștigă mai bine. =) Deci, da, știu ce înseamnă să trăiești cu 600 de lei. =) De aceea am și plecat în altă parte, ca să nu mai fiu nevoit să trăiesc cu banii ăia. =) Crede-mă, se poate. Trebuie doar să depui ceva mai mult efort pentru a-ți găsi ceva mai bun. Să-ți vând un pont: producția industrială a crescut anul acesta, per ansamblu, cu 25% față de 2009. Știi câte angajări se fac la privat? =) Mai ales în orașele mari? =)

  3. ciresica 21 septembrie 2010 la 08:03 - Raspunde

    Stiu. Dar mai stiu si ca numarul somerilor este din ce in ce mai mare. Ce inseamna asta? Inseamna ca angajatorul isi poate bate joc de tine spunandu-ti: mai am de ales intre alti 100 de candidati. Crede-ma ca lucrurile nu sunt atat de roze in toate domeniile. Poate in domeniul tau se gasesc fara numar, fara numar de unde ai alege, dar in domeniul meu treaba nu sta asa. Si nu o sa ma chinui sa invat un lucru pe care nu il pot intelege sau place.
    Si in Galati se castiga in multe locuri minimul pe economie. De aia am si plecat de acolo.

    • Robin Molnar 21 septembrie 2010 la 08:49 - Raspunde

      =) Uite, în afară de un PSD-ist, ceilalți angajatori cu acre am colaborat au fost cât de cât OK. =) Nu cred că bătaia de joc este generalizată. Sigur, este un pericol ce planează, dar cred că dacă îți faci treaba corect și complet, angajatorii nu or să își bată joc. =D Iar dacă totuși o fac, e clar că nu merită să colaborezi cu ei, deci trebuie să-ți cauți în altă parte. =) Logic, nu?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.