Dreptul la memorie

Cumva, discuția aceasta este (sau pare) un pic înaintea vremurilor sale. Chiar și așa, mi se pare important să discutăm despre dreptul omului la memorie.

Ce se întâmplă? Cercetătorii au reușit, la șobolani, să implanteze și să șteargă amintiri.

Dintr-o dată, perspectiva mea asupra memoriei a devenit mult mai complexă, întrucât dreptul la memorie nu este garantat nicăieri. Și, dacă se șterge o amintire, cine știe? Cu alte cuvinte, cum poți proteja ceva ce ai uitat că ai?

Mă gândesc, desigur, și la mercantibilitatea dreptului la memorie. Astfel, unele companii ar putea să-și învețe angajații să facă diverse chestii, cu condiția ca la desfacerea contractului să le fie șterse acele amintiri.

Groaznic, nu?

Pe de altă parte, cred că se vor găsi și indivizi, nu mânuțe ci creierașe, care își vor închiria creierele unor companii care îi vor folosi pentru a face chestii pe care, altfel, n-ar ști să le facă.

Desigur, aici nu mai vorbim despre amintiri, ci despre utilizarea amintirilor plantate în memorie pentru diverse sarcini. Dar, chiar și așa, îmi pun problema eticii unei astfel de îndeletniciri, respectiv mă întreb care sunt aspectele de luat în considerare la definirea dreptului la memorie.

Este dreptul la memorie un drept inalienabil? Este ștergerea amintirilor implantate o violare a intimității individului? Chiar și atunci când amintirile respective sunt artificiale? Sau, odată implantate, amintirile devin proprietatea gazdei?

Adică mie asta, ultima, închirierea creierului precum închirierea mâinii de lucru, mi se pare OK. Pe de altă parte, prima nu mi se pare. Cum adică să ștergi din memoria cuiva ceva ce a folosit odinioară?

E cu două tăișuri pentru că, în speță, ambele cazuri sunt la fel.

Voi cum vedeți treaba asta cu dreptul la memorie?

2 Comentarii

  1. Manuel 29 iulie 2013 la 08:05 - Raspunde

    Ar avea si ceva aplicabilitate in cazurile in care oamenii au fost afectati grav in viata cum ar fi un eveniment tragic oripentru soldatii care au fost in razboi. Va trebui sa existe dreptul la memorie, dar si cu dreptul de a uita.

    • Robin Molnar 07 august 2013 la 10:01 - Raspunde

      Cu siguranță că dreptul de a uita este inalienabil.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.