Vizavi de povestea cu UK

[Asta, cu replicile asta și asta] Ce nu mi-a plăcut mie în UK a fost că orice tilicar semi-analfabet cu patru clase putea să-mi scuipe semințe-n cap că el îi localnic, iar eu îs imigrant.

Adică, fiind inginer, sistemul în care acționam îmi acorda anumite prezumții firești (acces la cantina profesorilor și sălile de conferințe, locuri unde studenții lor n-au acces, firește), dar cam atât.

Cum ar veni, la muncă e OK, dar în afara ei ești ca un negru gay, supraponderal și efeminat, urât cu spume și surdo-mut, eventual și un pic retardat pentru că nu înțelege prea multe dintre meme-urile schimbate între interlocutorii din situațiile de socializare în care poate ajunge.

Și aici vorbesc din perspectiva unuia capabil să înțeleagă și să redacteze, de unul singur, în limba lor, texte academice, nu precum un tilicar care nu știe limba și no, aia e, îndură.

Sclavia alcoolului în UK, exemplu

Sclavia alcoolului în UK, exemplu

Dintr-o anumită perspectivă, relația dintre imigrant și Regatul Unit este cumva asemănătoare cu aceea dintre români și România: statul te tratează cam aiurea.

Și nu e prea comod, din perspectiva unui intelectual, să fii tratat precum un animal de import de către un funcționar cu studii medii care, în spatele unei amabilități profesionale, n-are vizibil niciun fel de bagaj etnico-umano-social.

E ca și cum ai vorbi cu Robocop.

Desigur că oamenii sunt drăguți, desigur că-ți poți face prieteni și desigur că se poate și mai rău (ca, de exemplu, să fii musulman), dar locul comod este doar anturajul tău, atât. Nu poți locui în acel cocon și cu greu îl poți extinde, poate doar în comunitățile mici…

Ideea este: cât accepți să pierzi din rangul cetățenesc pentru a câștiga material și uman?

Evident, nu exclud posibilitatea de a merge (a mă reîntoarce) la muncă în UK într-o bună zi. Dar nici o caut înadins. Vom trăi și vom vedea.

Cât despre dumnezeu – și acesta nu este un articol ateu – unii nu se pot obișnui cu faptul că obiceiurile lor sunt păgâne în locurile în care merg și că drepturile lor religioase sunt acelea ale minorităților din locurile în care locuiesc.

In extenso, găsiți în situația de a fi minoritari, unii oameni nu se pot adapta situației, dar nici – revenind în contextul în care sunt majoritari – nu se luptă pentru drepturile minorităților.

De ce credeți că lupt pentru drepturile ateilor, sau homosexualilor, sau ale papuașilor?

Pentru că – găsindu-mă în situația de a fi minoritar – am decis să nu stau cu mâinile-n sân, odată venit acasă.

Aș vrea să se înțeleagă că oricine, oricând, oriunde poate fi pus în situația de a fi minoritar și că pacea socială vine și din aceea că drepturile minorităților de orice fel sunt largi și respectate.

Revenind la duduia aia: într-un oraș cosmopolit, cum e Londra, n-ai simțit nimic din răceala majorității. În Londra, majoritatea este cosmopolită. Încearcă să vezi în orașe mici sau în sate cât de mișto ți-e.

Nu spun, deci, că-n UK e rău. E cam ca la noi, ca și cum ai fi ungur sau țigan sau altă nație de străini. Poți vorbi oricât de corect, tot ca un moldovean în Ardeal o să fi.

Or, când ești crescut(ă) în puf, e cam greu dintr-o dată să te trezești într-o mahala, de unde și nemulțumirea fetei care a descoperit că apa caldă nu este un drept, ci un privilegiu.

Pe de altă parte, când pleci din mahala și te muți la bloc, e altceva. În fond, fiecare găsește ceea ce caută. Și, dacă pe restul îi consideri inferiori…

În fine, este trist să locuiești câțiva ani în UK și să nu înțelegi nimic din el. Regatul nu este o țară atât de complicată. Și mai e ceva: în UK, chiar și cei mai conservatori dintre cetățeni sunt cu mult mai liberali decât cei mai liberali de la noi. Asta așa, ca să nu scăpăm aspectul lățimii (sau lărgimii) orizonturilor culturale dintre cele două țări. Europene.

Pe de altă parte, care este diferența dintre duduia asta și un islamist extremist care cere ca burka să fie nu doar permisă, dar chiar respectată?

4 Comentarii

  1. ocsike 27 iulie 2013 la 18:16 - Raspunde

    No bine… E normal ca unii care isi fac cruci la fiecare trecere de biserica sa se simta frustrati in occident, unde lumea este civilizata si nu se afiseaza cu credinta lor 🙂

  2. Mirela 28 iulie 2013 la 14:38 - Raspunde

    Imi place abordarea ta, mult adevar in cele spuse si da, Londra nu este UK. In Londra isi face un locusor oricine. Cat despre postura de emigrant…. peste tot pe unde o sa te duci mai mult sau mai putin este la fel si nu numai daca esti roman. Eu am vorbit si cu prieteni de alte nationalitati emigrati in Italia, Franta, cu slujbe foarte bune, care au aceeasi problema: sunt ousideri si au o comunitate mica de emigranti din diferite tari in cadrul careia se simt bine. Asta este situatia, ca acasa, intre familie, prieteni nu este nicaieri. Dar ce pierdem din vedere este ca in anumite tari si ei intre ei sunt mai reci, adica nu o sa accepte nici cetateni de-ai lor in multe cercuri, asa ca la ce ne asteptam? Sunt foarte exclusivisti in general!!!!!
    Si imi place intrebarea ta, mi-am pus-o adeseori: alegem un statut material mai bun in dauna unuia cetatenesc mai mic?:)))) sau cautam o cale de mijloc?

    • Robin Molnar 07 august 2013 la 10:00 - Raspunde

      Nu știu să spun dacă există, sau nu, o cale de mijloc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.