Eu sunt Dorel și sunt autosuficient

Eu sunt Dorel și sunt autosuficient. Nu-mi pasă de scandalurile politice de pe la noi, oricum toți sunt la fel, niște hoți, și nici nu-mi pasă care, ce zice despre politicienii mei favoriți.

Sigur, știu că intelectualii îi critică dur pe favoriții mei, dar autosuficiența mă împiedică să gândesc mai departe și să mă întreb de ce unii cu mai multă carte văd ceva fundamental greșit la cei care mă reprezintă pe mine.

Și-apoi, ce știu ei, intelectualii care stau toată ziua cu nasul în cărți, tratate și almanahuri? Sunt proști de deștepți, cum spune vorba aia. Asta ca să nu mai spun că muncesc cinstit, cu cârca, și nu mă întreb prea multe. În fond, cine le poate ști pe toate?

Așa că votez și eu cu cine-mi place și pe cine înțeleg, că nu e prea complicat. Ăsta a spus că va face și va drege? Cu el votez, mai lăsați-mă cu principiile voastre, pe care nici voi nu le înțelegeți, cu etica și alte dume de-astea.

Oricum, în loc să stați degeaba toată ziua la birou la cafele, mai bine ați pune mâna să faceți ceva, pentru că ceea ce faceți voi nu e muncă, bă! Noi am construit socialismul și țara ata, nu voi…

În timpul ăsta, autorul acestui text este un pic furios:

Eu sunt eșecul pe care mi l-a dăruit patria mea, sunt geniul care a rămas din ceea ce aș fi putut să fiu și din care abundentul a fost scăzut pentru uniformitate și conformitate.

Sunt ca o piatră neșlefuită, sunt dezechilibrat în formele mele de inteligență și cu unele probleme de socializare pentru că nimeni, niciodată nu m-a putut ajuta, neștiind cum, să mă dezvolt armonios.

Sunt rezultatul luptei ce se dă în mine, dorința de a fi “normal” sau ca, măcar, inteligența să nu mai constuie o piedică în calea visurilor mele de a fi alături de oameni.

Nu știu dacă prostia doare, mie îmi pare a fi ca un fel de amorțeală leneșă. Dar știu că inteligența doare sigur, ca un handicap, ca un fel de ură și revoltă împotriva nimănui sau împotriva unei entități abstracte, nedefinibile și totuși cu valoare largă.

A fi inteligent sau genial în România, în general înseamnă a fi un pic schizoid. Din acest punct de vedere, aceasta este ca un fel de sentință definitivă, ca o condamnare la o aparentă neputință, ca un fel de circ în care animalele copulează dezgustător cu îmblânzitorii, iar omul inteligent ar fi forțat să privească și să accepte asta.

Inteligența, după cum spuneam, este un loc tare singuratic.

Dom’ne, ce ne facem cu toți aceia care au încetat de a-și pune întrebări și se scaldă în autosuficiență?

2 Comentarii

  1. TNH 19 iunie 2012 la 11:08 - Raspunde

    Eu le-am spus în faţă că sunt proşti. Nu cred că mulţi dintre ei încep să-şi pună întrebări, dar măcar nu mai debitează tâmpenii în următorul sfert de oră.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.