Gânduri despre modestie
Am încercat, chiar zilele trecute, să-i explic unui om faptul că modestia este un rahat cu ochi. Sigur, de multe ori este binevenită, dar nu tot timpul, la fel cum nu tot timpul o cană de apă este binevenită (de exemplu când te îneci?).
De exemplu, dacă modestia ar fi un principiu universal valabil, nu s-ar mai da diplome de merit. Nu s-ar mai da premii. Societatea n-ar mai evolua și, dacă e până acolo, mândria nu modestia a dus la revoluția industrială și apoi la cea informatică.
Voi cât de modești sunteți? Și de ce?
N sunt modest…deloc….sau ma rog „laudaa’ face parte din calitatile mele!
Da, mi se pare corect.
sunt frumoasa, inteligenta, simpatica..si binenteles modesta.=)) De ce?? Pentru ca sunt sora-ta si nu cred ca ai curaj sa ma contrazici!
Maxim, nu așa.
O persoana poate sa fie modesta, si sa aiba in acelasi timp o multime de premii sau de diplome; dupa parerea mea, premiile, diplomele, exista datorita unor factori, primul dintre acestia fiind talentul;
revolutia industriala si cea informatica se datoreaza altor factori care au stiut sa exploateze talentul si calitatile unor persoane
Care sunt factorii despre care vorbești?
„Voi cât de modești sunteți? Și de ce?” – Apai, cat de mult posibil, ca altfel sunt pus la munca =))
Șmechere. =))
Când oamenii mă laudă, mă înroșesc toată și nu mai știu ce să zic, mă apucă așa un acces de modestie de nici mie nu-mi vine să cred. În schimb, dacă nu se găsește nimeni care să-mi laude calitățile, mă laud eu fără niciun pic de rușine. Ba chiar îmi și place.
😀 Eh, așa și io!
Noroc ca -s suficient de desept sa realizez asta:))