Războiul din Bosnia a fost cel mai sângeros conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, iar o caracteristică deosebită a acestuia a fost aceea că atrocitățile războiului deosebit de sângeros au fost presărate cu violuri în masă.

Se estimează că între 20,000 și 50,000 de fete și femei și un număr neprecizat de băieți și bărbați le-au căzut victimă acestor violuri în masă comise, în majoritate, de sârbii bosniaci ortodocși împotriva musulmanilor bosniaci și a catolicilor croați.

Sigur, Războiul din Bosnia a avut, în principal, o motivație teritorială, nu religioasă, dar atrocitățile războiului au degenerat și așa s-a ajuns la violuri sistematice produse împotriva femeilor de altă confesiune religioasă.

Astfel, ideologia urii nu este un concept abstract, greu de explicat, academic, ci este însuși rodul efectelor sale. Mai pe șleau, ideologia urii naște ură, de unde și numele.

Și nu, nu naște doar ură etnică sau religioasă, ci și ură față de oamenii care, în general, sunt diferiți de normele sociale impuse de o religie sau alta, că nici alte superstiții nu sunt mai breze.

De asta mă înfioară preoții care fac politică, nu neapărat pentru că încalcă o lege care a fost impusă de multele abuzuri impuse legal de biserică, ci pentru că biserica urmărește în principal legiferarea urii:

1. Să urâm homosexualii, pentru că ceea ce fac ei este scârbos (deși nu ne afectează cu nimic).
2. Să urâm ateii, pentru că nu-l iubesc pe Zeul Popocatepetl (știu că este un vulcan din Mexic, n-am găsit alt nume mai bun).
3. Să-i urâm pe cei care au alt zeu suprem.
4. Să urâm libertatea pe care „degenerarea” socială ne-a dat-o societatea secular-umanistă actuală.
5. Să urâm orice acțiune a altor oameni, care se împotrivește crezurilor noastre, de parcă acțiunile lor ni s-ar întâmpla nouă.

Ura n-a adus și nu va aduce niciodată nimic bun.

Ura n-a adus și nu va aduce niciodată decât moarte și suferință.

Ura, odată sădită, nu se stinge ușor.

Ura sădită în mințile copiilor se va vedea până la moartea nepoților.

Să revenim la Războiul din Bosnia, care a fost strict rodul urii, conflict sângeros care-n cifre arată cam așa:

1. 100,000 de morți, dintre care jumătate sunt civili.
2. Între 20,000 și 50,000 de victime ale violurilor și încă nu doar o singură dată. Cum să spun? Mamele erau violate în fața pruncilor, copilele erau violate laolaltă cu mamele lor, uneori și băieții sau bărbații erau violați, chiar și familii întregi…
3. Număr neprecizat de răniți și schilodiți, probabil între 500,000 și 1,000,000 (estimare personală, dată de cifra morților, de obicei răniții sunt cam de opt-zece ori mai mulți);
4. 2,2 milioane de refugiați.

Nu, nu o să mai accept niciodată aprinderea flăcării urii, nu o să mai tolerez nicio secundă legiferarea urii, nici în Parlamentul European, nici în cel național (altfel spus, o să le arăt tot atâta toleranță inițiatorilor urii, câtă le arată și ei celor care-s diferiți de ei), nu o să stau cu mâinile în sân să accept impuneri religioase intereselor seculare ale societății.

Avem nevoie de iubire, de toleranță, de acceptare, de bună vecinătate, de bună înțelegere, de bună relaționare, avem nevoie să ne împrietenim mai mult și să ne impunem mai puțin crezul personal în legislația țării sau în politicile de stat.

Avem nevoie să ne iubim cu adevărat aproapele, și asta nu într-un sens biblic sau, ca-n Bosnia, bestial.

Jos ura!

P.S. Mi s-a mai spus că un pic de religie ajută la păstrarea „moralității” societății. În primul rând, nu biserica este artizanul moralității, legile lui Hammurabi preced creștinismul. Apoi, nu poți spune „o să sădesc doar puțină ură în societate” ca să-mi păstrez identitatea religioasă (sau, punctul de vedere).

P.P.S. Ca să fiu mai explicit: ideologia urii care un singur fruct: războiul.