Acum mulți, mulți ani, parcă într-o altă era, unele instituții aveau ceea ce se numea "Biroul de obiecte pierdute" și, în totalitatea lor, aceste birouri formau ceea ce putem denumi, generic, instituția obiectelor pierdute.

Fie că vorbim despre gări, spitale sau alte cele, în cazul în care îți pierdeai ceva, știai că mai există o șansă să-ți recuperezi obiectul pierdut. Plus că legea așa și spune: dacă ai găsit un obiect, nu ai voie să ți-l însușești.

Doar că instituția obiectelor pierdute (respectiv găsite, nu?) nu mai există. Poate pentru că oamenii au "harul" de a-și însuși obiectele fără stăpân. Știți? E ciudat cum nu m-am mai gândit de mult la asta, până când ieri am văzut o fază. Într-o stație RATUC, pe bancă, un copil își uitase o geacă de blugi.

Lumea o vedea și trecea mai departe, poate proprietarul se va întoarce și și-o va recupera:

Dacă și-a recuperat-o sau nu, habar n-am. Dar când m-am întors de unde am plecat, peste vreo o jumătate de oră, știu că nu mai era acolo:

Amu, eu nu pot să nu remarc o chestie: nu ai voie să-ți însușești ceva găsit, întrucât nu-ți aparține. Dar nici nu ai unde să predai obiectele găsite. Adică, no, mi se pare o aberație să le duci la poliție, dacă nu vorbim de bunuri de valoare. Desigur, nu știu dacă Primăria ar trebui să înființeze un asemenea birou, întrucât nu știu câți oameni sunt suficient de corecți încât să le și predea acolo.

Mă gândesc, totuși, că ar fi o mișcare în direcția normalității și a bunului simț.