Folosesc internet-ul de prin 1998 (la fel ca şi restul familiei). Ştiu cam tot ce se poate şti despre el, cum funcţionează, ce efecte are, ce fel de dependenţă provoacă, şi alte asemenea. Şi mai ştiu că iubirea nu se caută pe internet, nu se găseşte pe internet.

Cred că poţi întâlni oameni deosebiţi pe internet, cred sincer asta, însă între a vorbi cu un om deosebit este una, iar a-l iubi este cu totul altceva. Diferenţa de nuanţă fiind dată chiar de forma de comunicare şi expresie care, pe internet, este în principal formată din text. Or, comunicarea între îndrăgostiţi se bazează prea puţin pe cuvinte şi mai mult pe gesturi.

Bine, există camere web, există microfon, dar… diferă. Pentru că, în principiu, orice am face personalitatea noastră, a oricui, nu se reflectă, nu se transmite decât parţial şi distorsionat  dincolo de imaginea de pe monitor. Şi, mai mult, ceva se întâmplă când vorbeşti pe internet cu un om pe care se presupune că-l iubeşti. Ceva monstruos, aş spune, pentru că, limitaţi de dezvoltarea asta tehnologică, trebuie să renunţăm la anumite forme de manifestare, dealtfel foarte naturale, pentru că nu au un echivalent pe internet.

Să luăm, de exemplu, discuţiile pe chat şi instant messenger. Este o plăcere, în viaţa non-virtuală, să stai de poveşti cu persoana iubită, sau cu cineva care îţi place, doar că pe internet, de la o vreme, devine insipid şi obositor pentru că omul respectiv nu este acolo, lângă tine, ci la naiba ştie câţi kilometri distanţă, or noi nu avem constituţia asta psiho-emoţională în care pe internet să ne simţim aproape de altcineva.

Putem, desigur, să ne amăgim, să ne învârtoşăm speranţele şi năzuinţele, însă nu, nu mai suntem noi, pentru că gesturile noastre nu se pot transmite, îmbrăţişările reale nu se pot transmite, respiraţia sau bătăile inimii, nimic din ceea ce este mai delicios într-o relaţie nu se transmite. Deci nu, nu cred că este posibilă iubirea pe internet, pentru că iubirea nu înseamnă doar cuvinte şi imagini. Iubirea nu înseamnă doar comunicare, ci înseamnă să şi simţi apropierea celuilalt, iar el să o simtă pe a ta.

Sincer să fiu, am ajuns la un stadiu în care mă feresc să stau de vorbă pe messenger cu cineva care îmi place, chiar şi atunci când nu există o alternativă. În special pentru că internetul ne transformă datorită paradoxului său prin care, deşi doi oameni sunt apropiaţi prin intermediul internetului, se simt, totuşi, îndepărtaţi, de unde rezultă şi o anume frustrare care macină într-o relaţie precum apa macină în stâncă.

In extremis, cred că ajung să mă feresc să-i spun unei fete care îmi place faptul că am blog, pentru că anumite însemnări trimit un mesaj fals, cum că aş fi afemeiat sau ceva, ceea ce este, totuşi, extrem de departe de adevăr. Adevărul trist este că acele însemnări de pe blog există tocmai pentru că nu sunt obişnuit să am parte de prea multă afecţiune feminină sinceră (sexul nu este afecţiune) astfel încât orice zi în care ea se arată este ca o sărbătoare. Ca atare, (ea/ ele) neştiind cele spuse în acest paragraf, risc să fiu înţeles şi judecat greşit, ceea ce este trist şi incorect deopotrivă.

Oricât de mult mi-aş măsura cuvintele şi gesturile, chiar şi pe acest blog, mereu există riscul să fiu înţeles greşit. Şi judecat greşit. Şi privit greşit. Şi tratat incorect. Tocmai pentru că internetul nu permite transmiterea unor chestii intime, chestii ce pot fi aflate doar prin apropierea fizică de celălalt. De unde, evident, rezultă că nu pot fi niciodată 100% eu, nu pe internet. Ca atare, neputându-mă transmite dincolo de biţi, cabluri şi protocoale, nu pot fi reprezentat corect sau complet în mintea şi inima nimănui. De unde deduc că nimeni nu mă poate iubi pentru ceea ce sunt, ci doar pentru imaginea pe care, eventual, o pot proiecta pe internet.

Adică, practic, ar iubi o himeră, un eu care nu există decât la nivelul percepţiei cuvintelor. Or, eu sunt mai complet decât atât. Iar dacă eu, mă gândesc, nu pot face asta, atunci că, probabil, prea puţini sunt cei care pot sparge bariera aceasta a comunicării. Ei sunt excepţiile, ei sunt cei care şi-au găsit/ întreţinut iubirea pe internet. Restul sunt doar iluzii şi jocuri mai mult sau mai puţin vinovate, însă sunt doar nişte jocuri bazate pe iluzii.