Mi se rupe de TEDx
Am văzut că mai mulți blogger pe care îi stimez au scris despre acest frumos eveniment. M-aș fi dus, în alte circumstanțe, cu cea mai mare plăcere. Dar…
Pe vremea când eram proaspăt venit în Cluj, la sugestia lui Mihai T., m-am înscris și eu pentru un loc liber, considerând că sunt eligibil pentru a participa gratuit la un astfel de eveniment. Pentru că, după mintea mea, mă pricep la dezbateri și cred că am o logică destul de bună.
N-a fost să fie, cei care au analizat candidaturile considerând că nu sunt suficient de cool, de deștept, de educat sau mai știu eu ce, și nu m-au acceptat, ceea ce mi-a lăsat un gust amar, pentru că din cele câteva sute de oameni din sală, nu toți erau genii… Din contră, am văzut câteva specimene ce vorbeau despre TEDx unde s-au dus boi și s-au întors viței de tăiat!
Anul acesta văd că iarăși se face TEDx. Foarte bine, nu mă duc. Voi sunteți normali? Să dau bani să-l aud pe Dani Oțil vorbind despre mall-uri? Sau pe Mihaela Rădulescu? E pe bune chestia asta? Se întâmplă așa ceva în viața reală? Nu pot să cred.
Mai de grabă, mi-ar fi plăcut să-l văd pe Florin Piersic și pe Neagu Djuvara într-un duel pe teme precum „Religie versus biserică” sau „Educație versus cunoaștere” sau „Cunoaștere versus educație formală” sau pe Liviu Alexa vorbind despre dilemele cu care se confruntă adesea în activitatea curentă de antreprenor… Ceva folositor, adică.
Nu cred că greșesc când gândesc așa. Nu zic, poate va fi interesant, poate cineva va deschide cutia pandorei a perspectivelor noi, nu știu. Dar întrebarea fundamentală rămâne:
– De ce aș da bani să-l văd pe unul mai prost ca mine?




Traim intr-o lume atat de superficiala, incat ne uitam doar cine ce gadget de ultima generatie si-a luat, unde sunt cele mai „tari” magazine cu haine „de lux” si asa mai departe. Gandirea unora este limitata, din pacate, la lucruri frivole. Nu suntem in stare sa scriem corect in limba nativa, daramite sa purtam o discutie normala… nu mai spun intelectuala. Ai asteptari cam mari, Robin!
Lumea s-a ridicat prin așteptări mari!
deoarece ca e comparatie, CA tine nu stiu daca e la fel de prost dar tu sigur esti mai elocvent DECAT el..cand l-ai mentionat pe acel mincinos alexa ti-ai dat cu firma-n cap, la fel as putea aserta si eu, cum sa dau bani sa-l vad pe oportunistul ala elucubrand? despre ce? despre cum isi injura clientii eventual iar apoi invita niste fripturisti acasa sa-i mai toarne cenusa-n cap. c’mon man, cuplul struto-geriatric mentionat de tine merita atatia bani CA si alexa. bafta
Dacă ai ceva de spus despre Liviu Alexa, spune-o fățiș, să nu mor prost, fiindcă altfel nu știu la ce te referi.
Mda. TEDx România și cu asta am zis totul, la fel ca și în cazul emisiunii „românii au talent”…
Ce dumă ai cu Românii au talent?
Hai să fim serioși, chiar au? 😛
Unii au.
Am văzut un comentariu analfabet al unuia care se ocupă de TEDx România şi care spunea că TEDx duce la un return on investment de 200%, că e o investiţie în educaţie şi în calitatea genelor noastre (huh? adică genele noastre pot fi modificate mergând la TEDx? nu, mersi, aşa de bine i le-a modificat lui încât pe ale mele le prefer aşa cum sunt).
200%… Hilar, dacă n-ar fi tragic.
@TNH: Îmi plac foarte mult prezentările de la TEDx. Cele realizate prin vest sunt incredibile. În timp ce americanii o aplaudă pe Melinda Gates, noi o trimitem la înaintare pe Mihaela Rădulescu și probabil o și aplaudăm….
Am zis să fiu fată cumsecade azi şi să nu aduc vorba de invitaţi, dar dacă insişti…
Să vezi la ce m-am gândit: comentariul analfabet era analfabet pentru că a fost tradus cu Google Translate din maghiară în română, autorul fiind Hedi Hoka, o doamnă respectabilă care a urmat linia maghiară de studii atunci când a făcut facultatea. Muahaha!
Oh, da, cică dânsa e „pisicoloagă” și oferă servicii de „coaching”. Oare cum se traduce în română acest termen?
„Escortă” acreditată?😛Vai, maică, dar rău o duci printre străini dacă ai devenit aşa muşcător de oameni!
Dapăi no, așa pățești dacă stai închis weekend de weekend în casă ca să studiezi matematici…
Coaching vine de la canapea (coach), nu? =))
Ceva de genu’ 😉
Intrebarea ta fundamentala cred ca are un raspuns. Da. Dai bani sa-i vezi pe unii mai prosti ca tine care au reusit sa faca ceva chiar fiind prosti. Degeaba esti destept daca esti un amarat de tester la o multinationala.
Pe mine nu ma intereseaza foarte tare ce zice Dani Otil dar au fost oameni din IT, finante, telecom, fashion, social media, stiri etc. Pana la urma Ted e o conferita pentru toata lumea si cred ca cei de la facultatile de jurnalism si televiziune au ce invata chiar si de la Dani Otil.
Nu am nicio treaba cu cei care nu merg la astfel de evenimente dar mi se pare lipsit de modestie si bun simt sa injuri niste oameni care intr-un fel sau altfel au facut ceva. Eu nu merg la Tedx, tweetmeets, motivationisti si alte evenimente dar nici nu mi se par stupizi cei care merg.
Btw, Mihaela Radulescu nici n-a mai fost.
Ai dreptate, cu o singura exceptie: mentalitatea de ciocoi te face sa fii un falit moral. „Tester la o multinationala” este o munca onesta ce nu implica vanzarea de iluzii.
Unii care vand praf de stele unor orbi n-au cum sa fie c-o clasa deasupra oricarui om onest.
Succesul ca om mai poate fi definit si asa: intr-o tara de netrebnici, este lucru mare sa ramai vertical.
Sau poate sunt eu de moda prea veche…
Eu lucrez ca tester intr-o multinationala si de aia am si dat exemplul. Cred ca amesteci succesul, inteligenta, moralitatea si domeniul de activitate.
Nu trebuie sa copiem niste vorbitori la Ted. Nu trebuie sa-i consideram repere morale sau sa-i admiram doar pentru ca au verticalitate sau lucreaza intr-o afacere draga noua.
Vroiam doar sa spun ca oameni care au succes intr-un anume domeniu ne pot inspira in ceea ce facem sau ce vrem sa facem. Iar daca nu ne inspira putem sa-i criticam pentru discurs, sa le criticam moralitatea sau orice altceva dar trebuie sa-i respectam pentru succesul lor.
Nu-mi place Dani Otil dar are succes. Nu-mi place Bacali dar ar succes. Nu-mi place Liviu Alexa dar are succes. Imi place ce fac eu si ma consider un tip rezonabil si decent dar inca nu consider ca am succes. Vedem…:)
Becali are succes? În ce se măsoară, anume?