Omul este în parlament de-o vechime cu poarta, nu iese prea tare în față, nu spune tâmpenii, doar manipulează, dar o face într-o manieră atât de sofisticată, încât pare să fi absolvit Școala de Arte Frumoase a KGB.

Astfel, pentru mine este un mister cum un om a fost ales – de-a lungul atâtor mandate – ca și cum – precum în Nemuritorul – creditul politico-administrativ nu i s-ar fi terminat niciodată, ceea ce este o aberație. În fond, până și soții mai divorțează sau se mai acresc de atâta partener, doar electoratul lui fidel nu scade, nu moare, nu migrează, nu se sucește să vrea pe altcineva.

Pe Viorel Hrebenciuc zici că-l votează poamele toamnei și păsările cerului. Vorba aia, codrul e frate cu românul Verestoy, iar copacii și bestiile pădurii îl votează pe Hrebe. Chiar așa, zici că masa electorală a lui Hrebe este formată din ghebe: moare unul de vârstă și boală și-n locul său răsare un idiot util, de parcă i-ar puia Muma Pădurii care, spre deosebire de mama proștilor, nu este mereu gravidă, dar și când fată, se naște o dramă națională și mai dispare un miliard din PIB.

Cum să nu-mi fie frică de Hrebenciuc Îmbârligătorul? În jurul lui se țes tot felul de povești atât de complicate și de îmbârligate, încât zici că-i păianjen de apă și stă acolo-n bula lui de combinații, de nu-i iese nici aerul din bulă și nici apa nu-i intră în aceasta.

Practic, Viorel Hreneciuc a ieșit în evidență prin lipsa lui de ieșire în evidență și stă în parlament ca steagul, e acolo, îl vezi dar nu-l percepi, că nu spune nimic extraordinar și nici interviuri nu dă prea des deși, un om în funcția și poziția sa, poate ar avea ceva de zis, altceva decât să paseze întrebările de presă ca și cum ar fi niște mingi de tenis.

Practic, când îl văd pe Viorel Hrebenciuc, sângele mi se transformă în praf de cretă și dinții mi se strepezesc din cauza schimbării pH-ului din gură, care trebuie să devină extrem de acid, la cât de bazic (opus acidului) este ăsta.

Parcă, atunci când îl văd, îmi vine să mă sinucid aruncându-mă într-o gaură neagră, să mi se dezintegreze mintea și să nu mai judec cum într-un parlament nou, el a fost cel mai degenerat, și cum într-un parlament degenerat, el este cel mai degenerat.

Nu, serios, nu știu cum a ajuns el în parlament acum o mie de ani, dar din dezbaterea politică dă senzația că este un fel de Robocop care se luptă cu niște indigeni din Amazonia: iese zgâriat, dar ăialalți mor pe capete sau dispar definitiv. Iar muniția nu i se termină niciodată, ceea ce nu este deloc (!) suspect.

Și aș vrea, of, Cthulhu, cât aș vrea!, să cred că Hrebenciuc este neprihănit ca o angelă suavă, dar mi-este evident că-n cel mai putregăit și jegos bordel, nici măcar ușa nu rămâne nepătată de spermă, d-apăi un om. Așa și Hrebe, mi-ar plăcea să cred că inocentul habar n-avea ce mizerii și hoții și prostii făceau colegii săi de bordel, dar Hrebe niciodată, niciodată, n-a dat semne publice de prostie, ci doar de parșivitate manipulatoare.

Astfel, nu ajungi șeful vulturilor decât după ce-ți mănânci puii.

Iar Hrebe a demonstrat dintotdeauna o anume abilitate combinatoare încât, dacă meciul politic ar fi un joc de șah, Hrebe ar fi și regele și regina și turnul și calul și orice pion care se crede puternic nu poate fi decât un nebun.

De asta mi-este mie frică de Hrebe, că este insipid ca apa chioară și fără gust ca supa de grâu verde și știu că-n viață lucrurile cele mai interesante le știu nu cei care le spun, ci cei care le țin doar și doar pentru ei. Or, din acest punct de vedere, Hrebe este un fel de bibliotecă din Alexandria, Egipt, a tumorii politice românești și, de aceea, mi-e teamă că parlamentarii vor intra și-n gaură de șarpe ca să-l scoată pe PreaPurul Drept Conducător din temnița prăfuită în care vrea să-l bage nu DNA-ul, ci justiția.

Deci de asta mi-este mie frică de Hrebe, pentru că în douăzeci de ani și-a construit un sistem politic defensiv de tip kamikaze: când va cădea Hrebe, va cădea șandramaua cu totul. Numai că șandramaua asta se cheamă: puterea legislativă (Parlamentul), care este mână-n mână cu puterea executivă (Guvernul) or, ăștia nu se dau duși din vârf nici cu slujbe.

În fine, de fapt, de asta mi-este mie frică de Hrebe, că prietenii lui, oricând, în orice zi, în orice moment, ar sacrifica România pentru libertatea sa. Ceea ce pe noi ne pune într-o poziție complet defavorabilă și suntem ca și vânduți.