Mihail Neamțu m-a dezamăgit ușor
Mihail Neamțu spune că omul trebuie să-i aparțină unei patrii. Este o idee învechită despre naționalism.
Mihail Neamțu amestecă patrimoniul cu biserica.
Doctrina creștină nu mă deranjează – ateu fiind -, pentru că sunt un tip tolerant. Mă deranjează, în schimb, plafonarea la un set de idei ce țin strict de secolul trecut, cel cu două războaie mondiale, foamete, comunism, un război rece și care s-a finalizat cu războaie religioase în Balcani și-n alte regiuni.
Nu mă identific, deci, cu doctrina lui Mihail Neamțu, dar o găsesc mai puțin nocivă pentru România decât doctrinele liberal-socialiste ale celor de acum.
De fapt, nici măcar nu o găsesc nocivă, ci alternativă la comunismul pe care-l avem acum. Și, oricum, orice este mai bun decât comunismul. Deci nu-l exclud din start, deși PMP și PDL încă îmi plac mai mult.
E o mică-mică diferenţă între felul în care percepe naţionalismul un urban faţă de un ţăran.
(„Ţăran” nu nepărat în sensul meseriei de agricultor, ci de tip obsedat de relaţiile sociale conservatoare şi care cunoaşte pe toată lumea până la al şaptelea neam: „tu să nu vorbeşti cu Costică din capu satului, că e beţiv. Să nu te bagi cu Mitică din capătul celălalt al satului, că e hoţ. Şi să nu umbli cu Maricica fiindcă e curvă. Şi nici cu Vasilica, fiindcă mă-sa a fost curvă” 🙂 )
Un urban (cuvânt care în ultima vreme a devenit insultă, alături de „ai studii superioare”) are alt mod de a lega relaţii, tinde mai degrabă să se solidarizeze cu unii care vorbesc ca el, au activităţi comune (de la programare în C++ la cluburi şi baruri) şi un limbaj comun.
Păi, până la urmă, nu sunt fix aceeași chestie? Că și țăranul tinde mai degrabă să se solidarizeze cu unii care vorbesc ca el şi (cu) un limbaj comun.