Nu-i prost Oprescu

Atunci când am fost în concediu, l-am înjurat pe Oprescu de mi-a venit rău, pentru starea extrem de proastă a centurii orașului București. Pe de altă parte, în ceea ce privește exproprierile de urgență, îi dau perfectă dreptate.

Ce se întâmplă?

Mulți dintre proprietarii clădirilor istorice din București, neputând să le dărâme – pentru că legea nu permite asta – le lasă în paragină, să se prăbușească singure, urmând ca pe terenul aferent să construiască altceva, conform propriilor lor proiecte imobiliare.

Ei, Oprescu vine și zice: nu vom mai lăsa clădirile să se distrugă – iar patrimoniul arhitectonic să devină praf și pulbere – așa că le vom confisca, pe gratis.

Amu, unii ar zice că de ce pe gratis?

E logic, spune domnul Oprescu și e logic spun și eu: pentru că dacă primăria ar plăti o dată pentru clădiri și încă o dată pentru renovare, atunci ar plăti de două ori, ceea ce este stupid.

Or, conform logicii și bunului simț, dacă lași un imobil să se degradeze peste un anumit prag, înseamnă că nu te mai interesează ce-i cu el și este cazul să-i lași pe alții să se ocupe de el.

Nu-i prost domnul Oprescu. Despre competențele dumnealui am oarecare dubii.

4 Comentarii

  1. Moga Florin 29 mai 2013 la 22:23 - Raspunde

    Hoho şi ce se va mai trezi pe cap cu zeci de procese.

    • Robin Molnar 29 mai 2013 la 23:56 - Raspunde

      Dacă legea va fi trecută, nu, că nu va exista obiectul încălcării vreunui drept.

  2. Mark-3000 30 mai 2013 la 16:01 - Raspunde

    Centura Bucurestiului nu tine de Oprescu, tine de Ministerul Transporturilor. Deci nu ai injurat pe cine trebuie in cazul asta.
    Nu ca Oparescu nu merita injurat pentru nenumaratele boacane facute (vezi transferul parcarilor cu plata la primarie – acum se incaseaza mai putini bani decat se primeau de la Cocos si incasatorii isi fac de cap, pentru sifonarile de bani publici – vezi chiria de 3 ori mai mare decat pretul pietei pe care o plateste primaria in sediul de acum- si pentru santierele deschise si apoi parasite cu anii – pasajul Basarab (da, s-a inaugurat cu 3 ani intarziere), bd. Liviu Rebreanu, pasajul Mihai Bravu, supralargirea Vasile Parvan-Victoriei -.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.