Probabil că, dacă nu era Monica Macovei, aș fi votat-o pe Elena Udrea. De prost, desigur. De fapt, nu de prost, ci din lipsă de probe. Dar articolul nu este despre mine, ci despre ea, Elena.

În primul rând, nu mă interesează ce are de zis acum, când a fost prinsă-n mai multe corzi. Dacă vroia să facă un bine, îl făcea turnând la Parchet când trebuia, nu acum. Acum, cel mult, unge justiția să meargă mai repede, dar ceea ce spune Elena nu poate schimba esențialul.

Iar esențialul este că Elena Udrea a candidat la președinție. Dacă ar fi câștigat – or, asta contează! – ar fi dus al nivel prezidențial practicile despre care povestește. Ar fi dus la nivel de servicii secrete, la nivel de justiție, la nivel de CSAT tot putregaiul pe care niciodată nu a încercat să-l înlăture, ci în serviciul căruia a lucrat.

De aceea, nu mă interesează ce spune Elena Udrea, pentru că ea nu ne spune ce ne spune dintr-o acută nevoie de dreptate, ci dintr-o acută nevoie de a răstălmăci faptele astfel încât să nu se mai înțeleagă nimic și asupra sa să planeze mereu un nor al incertitudinii.

Nu știu voi, dar eu prefer să nu am dubii, atunci când nu e cazul.