Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă
Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul.
Octavian Paler
Aș vrea să ne facem timp, în toată agitația zilnică, și să cugetăm un pic la cum ne afectează citatul de mai sus pe noi, sau cum ar trebui să ne afecteze, pentru că mi se pare o chestie de bun simț.
Vezi că se împute treaba. Ce faci? Zâmbești, ignori și treci mai departe, sau te oprești din loc, dai rahatul la o parte cu lopata și încerci să reconstruiești ce a fost bun din tot veceul care s-a dărâmat?
Nu se afundă cu adevărat decât cei care se zbat. Restul, care privesc relaxași de pe margine, nu se afundă ci sunt încastrați, învăluiți de noroiul mirositor încet și sigur. Și, în timp ce afundarea este un proces violent, vibrant, iute, încastrarea este un proces mai de grabă geologic.Nu doare, nu te copleșește, nu-ți înfrânge spiritul.
Până la urmă, cine nu dărâmă, nu poate construi la loc, mai trainic, nu?
Oricine e capabil sa faca multe daca vrea,insa intrebarea ar fi cat rezista…
Bănuiesc că depinde de om.
Eu sunt de parere ca daca iti doresti sa faci ceva important cu tine, cu viata ta faci tot ce iti sta in putere ca sa si reusesti. Te lupti cu morile de vant si nu renunti din prima. Ar fi pacat sa renunti doar asa…pentru ca primul zid este prea mare pentru tine.
Dar deh! Eu sunt o visatoare si o optimista.
Unii se mulțumesc doar să încerce.