Îmi pare rău că sunteți înfrânți, că n-ați ajuns ce trebuia să ajungeți, ce puteați să ajungeți, din cauză că oamenii sunt răi și că politicienii fură. Îmi pare rău că sufletul vă doarme sub plapuma călduță și confortabilă a resemnării.

Îmi pare, sincer, rău că tot elanul s-a sfârșit în lenea amorțită a complăcerii că n-a fost să fie, sădite între noi de minți corupte ce au găsit potrivit a planta înfrângerea morală  în niște minți prea plăpânde și prea de bun simț ca să li se opună.

Istoric, în anii 1990 ni se furau fabricile și terenurile. În anii 2000 ni se fura energia și resursele minerale. În anii 2010 ni se fură informația și educația, iar mie îmi vine să urlu:

– Atunci când totul se schimbă, cel mai rău lucru este să spui că nu se schimbă nimic.

Vedeți Dumneavoastră, corupția acționează la lumina întunecată a complăcerii că nu se schimbă nimic. Iar asta nu e adevărat. Dar ce este adevărat este că fiecare fatalist din ăsta naște câte un corupt, fiecare fatalist este un corupt moral, un complice emoțional al celor ce ne fură. Și pot argumenta asta prin faptul că, peste tot, corupția se întinde pe calea minimei rezistențe.

Iar pe mine mă cam irită chestiile astea!

___

* Mă refer la fataliști.