Oho, când văd ce numiri minunate face USL-ul în materie de miniștri ai unui guvern bun, just și drept, cred că e cazul să ne pregătim buzele, să le umezim, că urmează să avem activitate cu ele și, mai mult, ca să fie meniul complet, să ne facem clisme cu aloe vera, că urmează să fim… împricinați.

Dom’ne, algebra politică în acest moment e destul de simplă în ceea ce privește candidaturile: dacă adversarii noștri politici bagă la înaintare niște candidați jenanți, hai să facem și noi așa, să-i dăm poporului neșansa de a alege între doi sau mai mulți hoți, doi sau mai mulți mafioți șpagasini (eu am inventat cuvântul acesta și l-am întâlnit și-n publicații mari!), două sau mai multe năpârci bolunde puse numai pe căpătuială.

Cu o precizie destul de bună, de 3% – 5%, partidele politice își cunosc situația de la alegeri și realizez că precedentele anemice campanii electorale erau slăbuțe întocmai pentru că opoziția știa ce șanse n-are. Revenind, să nu vă imaginați că un partid este mai bun decât altul, per ansamblu. Cam toate sunt la fel. Puteți avea, cel mult, norocul să prindeți un candidat local care să fie OK. Dar atât. În rest, tot aceeași cloacă de numiți, numiri, destituiri, demiși, onorabili, servili, învingători, învinși, lași, mincinoși și putregăiți o să fie la supt și după alegeri.

Personal, mă gândesc serios să votez cu unul dintre candidații din eșalonul doi. Sau, nu știu… Tot ce știu este că atâta vreme câtă vom vota cu răul cel mai mic, partidele politice ne vor furniza aceiași candidați răi. Și parcă aș vrea ceva să se schimbe. Sigur, nu pot vota răul cel mai mare, nu pot vota răul cel mai mic și realizez că democrația asta ne-a fost răpită voalat când am fost forțați să ne punem întrebarea:

– Bine, bine. Dar eu cu cine votez?