Din câte știu, și s-a văzut îndeosebi la alegerile din țările cu democrații mult mai incipiente și mai rudimentare decât a noastră, cu cât ai mai multe formațiuni politice, cu atât mai rudimentară este democrația cu pricina.

De unde, de exemplu, în Congo – sau unde? – acum un deceniu erau în jur de o sută de candidați le președinție, ne uităm la Franța, care este la – deja – a cincea republică și unde principala luptă politică se dă între trei partide, maxim patru, dacă ne uităm și la cele mai mici.

Ceea ce înseamnă că într-un proces democratic cvasi-funcțional, numărul de partide politice tinde să scadă, în SUA ajungând la doar două principale, corespunzătoare celor două direcții politice moderne: stânga sau dreapta.

Centrul politic este o iluzie, conservatorismul înseamnă stagnare prin însăși aceea că îndeamnă la prezervarea unei situații care a scos lumea la vot, în primul rând.

Din acest punct de vedere, deci, unificarea dreptei mi se pare un gest de maturizare firească, oricâtă repulsie mi-ar provoca ideea de a-l vedea pe pucistul de Antonescu la aceeași masă cu Blaga.

Pe de altă parte, și derapajele liberalilor fac parte din democrație, deci poate s-ar impune o maturizare politică populară înainte de maturizarea politică a dreptei (stânga este maturizată de câteva decenii, fiind concepută în anii 1960 – 1970: de aceea a și câștigat toate alegerile, Rusia ne-a servit o stângă matură, la Revoluție), dar uneori politicul poate să fie înaintea societății (mai sunt cazuri în istorie)…

Sigur, se pune întrebarea ce va face Traian Băsescu. Personal, nu cred că dreapta se va coaliza în jurul său, și nici n-ar fi corect să se întâmple așa. Mai de grabă, cred că o astfel de coagulare politică – firească, după cum am văzut – ar trebui să se facă în jurul unor oameni precum Monica Macovei sau Mihai Răzvan Ungureanu (nu, nu Cristian Preda, nici Crin Antonescu și nici Ludovic Orban), eventual în jurul lui Blaga care, deși nu are carismă, a demonstrat verticalitate și și-a dus povara unui partid în derivă.

Or, avem nevoie de genul ăsta de oameni, care să-și asume și să-și ducă povara, fără să-și salte fundul în barca unui partid cu care, până mai ieri, erau în antagonie.

Personal, cred că – pentru a se coagula complet – dreapta românească mai are nevoie de vreo doi ani de opoziție, să se cearnă trădătorii și să rămână cei care trăiesc, cu adevărat, în dreapta. Paradoxal, luptând cu niște bolșevici, democrații au nevoie să fie întâi înfrânți, pentru a câștiga. După care au nevoie să blocheze complet traseismul politic, chiar și atunci când, fiind la putere, unii s-ar milogi să intre și ei.

Evident, nu știu ce se va întâmpla, cred că nimeni nu știe, văd doar că socialiștii încă se mai culcă pe-o ureche, ceea ce – pentru democrați – este de rău, că nu vor câștiga la prezidențiale ceea ce – paradoxal – s-ar putea să le fie de bun augur…