Obiceiuri care te îmbătrânesc înainte de vreme

  1. Politica. La masă, la birou, în parcare și chiar și la vreun miting de protest, politica este acea valoare umană inalienabilă care, supusă dezbaterii, scoate peri albi, dușmănii și ranchiună și scade constant nivelul și confortul traiului omenesc. Un prost nu se va deștepta cu vorba bună, iar un deștept…
  2. Horoscopul. Dacă ajungi să crezi că niște stele care se mișcă pe cer de miliarde de ani îți influențează ție destinul, nu numai că te crezi buricul Pământului și gaura de la gaura neagră, dar încerci să te și sustragi sau să te supui unei fatalități pe care oricum nu o poți controla. Unii, totuși, cam pe la vârsta de cinci ani, își dau seama că nu sunt centrul universului.
  3. Știrile sportive din România. Că a făcut, că a dres careva nu știu ce… Mizerie. Decât să mă uit la știrile sportive, mai bine mă uit la desene animate, emisiuni culturale uzbeke sau mai bine mă joc Heroes 3 ori table. De fapt, dacă nu mă uit la știrile sportive, cred că-i fac un bine societății, că nu le dau clovnilor ăstora apă la moară.
  4. Religia. „Vai, m-am gândit la vecinul Mitică ce umeri musculoși are. Dacă mă bate Dumnezeu fiindcă am imaginație, gândesc și răspund la stimuli exteriori? Vai, maică, dacă drept răsplată pentru păcatul meu îmi iau un pumn în gură la coadă la pupat moaște?”. Deci e nasol să gândești în urma unui stimul extern, imaginându-ți chestii firești (ce mașină faină, ce domnucă drăguță, ce bine miroase pe aici, ce băutură delicioasă beau ăia…). Nu, nu mă refer la acțiune, nu intrăm în chestiuni de etică, ci ne limităm la limitările religiei celor limitați.
  5. Gura lumii. Pe asta ar fi trebuit s-o pun prima, dar mie mi se rupe de ea. Am fost făcut în toate felurile posibile și imposibile, uneori chiar o meritam, trebuie să admit. În final, totuși, seara când mă culc, mi se rupe de ceea ce crede lumea despre mine și nu dau doi bani pe gura lumii, cum nici ea nu dă doi bani pe mine, deci avem o relație biunivocă într-un echilibru care, dacă s-ar strica, m-ar îmbătrâni înainte de vreme.

Mai știți și voi altele, sau credeți că altele sunt mai important?

4 Comentarii

  1. brontozaurel 21 august 2012 la 10:11 - Raspunde

    Atunci nici n-am ajuns la gradinita 🙂

  2. joita lucian 22 august 2012 la 00:24 - Raspunde

    Eu stiu una care face bine la ten….te intinereste ….putina nesimtire!

    • Robin Molnar 26 august 2012 la 22:15 - Raspunde

      Da și nu prea. =)) Face bine la ten, dar nu la orice fel de ten.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.