Știți ce va rămâne după noi, după generația noastră de acum? Nu vor rămâne pozele cu pisici de pe Facebook. Facebook nu va mai fi aici în deceniul următor. Nu vor rămâne cuvintele de pe blog, gândurile prețioase, revoltele, filozofia individuală…

După noi vor rămâne niște biserici.

Atât. Sau cam atât, cum și alte generații cam asta ne-au lăsat: credința că Dumnezeu, cumva, cândva, fără implicarea noastră directă, va face să ne fie și nouă mai bine, dacă nu nouă, măcar copiilor sau nepoților noștri, amin.

Zilele trecute am fost la Catedrala Catolică Sfântul Mihail din Cluj Napoca, să fac și eu niște fotografii ca tot turistul, vorba aia, că nu e deschisă tot anul, ci doar câteva zile. Știți ce revelație am avut? Că alaltăieri a fost posibil să fiu în biserică pentru că aceasta a fost scutită de taxe sute de ani. Mii. Cam dintotdeauna.

Asta va rămâne și după noi: niște mențiuni în analele istoriei, niște electroni mișcându-se sincron în niște memristori și cam atât, nimic palpabil în afară de biserici și morminte.

Mă uitam la un moment dat la o fereastră frumoasă, artistică. Firește că gibonii Evului Mediu erau papagali religioși, că mintea lor de cimpanzei neevoluați era adusă din casele sărăcăcioase de unde dormeau pe jos sau pe saltele de paie, și dusă într-o clădire impunătoare, cu sticlă colorată și efecte de lumină, ce imprimă smerenie numai prin arta sa vizuală – chestie știută de la primele picturi rupestre pe pereții grotelor – ca să nu mai vorbim de arta auditivă, că dacă ăia cântă frumos – ca acum – parcă nici nu mai contează ce spun ăia pe acolo. Să vă dau un exemplu: Rammstein. Câți din cei care-i ascultă știu germană? Jumătate? Maxim jumătate. Restul ascultă pentru feeling, exact ca babele analfabete în biserică, nicio diferență.

Firește că biserica impunea ceva respect, măreție, dăinuire prin jocul de lumină și sunet și teatrul pe care-l jucau preoții și acoliții lor. E ca și cum m-aș transfera io acum printre cyborgi, aș fi copleșit de tehnologie și de bogăția culturală a unei astfel de civilizații, la fel cum ăia la 1500 erau copleșiți că unii știau să citească într-o casă mare și luxoasă. Și Biblia are multe pagini ca să ai de unde să bagi fără să repeți, să-ți vină norodul și a în alte dăți, că dacă se prind că te repeți se șmecherește și are treabă pe acasă sau la crâșmă.

Firește că și acum se donează la biserică, mă gândeam. Eu, când am văzut picturi vechi de 500 de ani, aurite, m-am prins imediat: păi dacă de sute și sute de ani știm că trebuie să fie aur și lux în biserică, nici nu mai remarcăm că erecții bisericii se plimbă prin limuzine de lux cu aur și nestemate la gât și purtând straie imposibil de scumpe, cu fir de aur, întocmai ca cei mai cei împărați. Că e mare grădina Domnului, cu multe roade în ea, și puțini sunt cei aleși să a se îndestula la masa belșugului.

Cred că ar fi corect să fie plătiți la suta de miracole înfăptuite. I-ai găsit unei frigide unul s-o completeze? Miracol, ia o sută de para de aici. I-ai dat cinste unui politician care a făcut ceva bun pentru popor? Mai ia o sută de para. Așa, plătim en gross și nu ne alegem cu nimic.

Dar divaghez, după noi asta va rămâne: Catedrala Mânuirii Neamului Prost, Biserica Trei Ierarhi și mii de fraieri, Biserica de la Limuzina Neagră, Mănăstirea Mici și Aghiasmă, Biserica Doamne Dă, Sihăstria Sarmalele dintre Văi, Izvorul Tămăduirii de Bănet și alte asemenea. Nici n-aș fi foarte surprins să aflu că bisericile vor avea hramul în funcție de moneda acceptată la donații. Cum sună: Biserica Înălțarea Sfântului IBAN cu hramul dolarului american? Sau Catedrala Sfânta Prostime cu hramul noului leu măreț?

Și știu și de ce nu-i bate Dumnezeu pe preoții materialiști, ipocriți și prefăcuți: Oamenii aleg să doneze, deși văd ce se petrece, iar Domnul nu se pune cu liberul arbitru. Ai dat de bună voie și nesilit de nimeni? Dă, fiule, dă, că ai de unde…

Este?