Când văd cum sar guguștiucii în apărarea fanfaronului, îmi stă mintea în loc în contemplarea profunzimii prostiei din neam și țară și, cu spume la gură ca un dulău rănit în amorul propriu, țin să le car o intelectuală carabă după ureche idioților iubitori de hoți.

Astfel, Gigi Becali a dat un teren de douăzeci de hectare și care valora o sumă pe un teren de aceeași suprafață, care valora de peste cincizeci de ori mai mult. Desigur, cu complicitatea restului condamnaților.

Ținând cont de condițiile economice de atunci, valoarea terenului i-a oferit condamnatului o garanție pentru credite suficient de bună încât, pe lângă sumele pe care le avea, moștenire, în bancă, să aibă acces la creditele cu care să-și facă imperiul care, astăzi, valorează 145 de milioane de dolari. Minim.

Fără terenul respectiv, Becali ar fi fost cu siguranță un om bogat, că n-a fost sărac niciodată, dar nu atât de bogat, întrucât roadele înmulțirii unei averi cu cincizeci îți oferă o anume libertate economică, cu care să faci tot felul de investiții, din care să-ți cumperi iertare de la proști.

Înainte de a deveni împroprietărit în mod ilicit, cât de generos credeți că era Becali?

Chestiunea, mi se pare, este simplă: avem de-a face cu un hoț care ia un teren de la alți hoți și-l vinde de cincizeci de ori mai scump. Dar nu de cincizeci de ori. Nu, de cincizeci de ori era mai mare valoarea terenului la momentul tranzacției. Or, terenul nu s-a vândut în primul an, ci s-a dat pe loturi, în mai mulți ani, la prețuri de – cred eu, n-am cifre oficiale – două sute de ori mai mari decât prețul terenului pe care era jupân Gigi.

Ce este și mai grav, este că Gigi a luat banii ăia și i-au rămas, el plătind doar prejudiciul, dobânda și cheltuielile judicare. Adică din valoarea a o sută de terenuri, el dă una înapoi statului, ca despăgubire, și ceva mărunțiș pe deasupra. Să zicem încă o dată valoarea terenului. Deci, din țeapa cu însutirea valorii unui teren, Becali dă două părți înapoi, în timp ce lui îi rămân 98 de părți, fraierilor.

Din alea 98 de părți, mai dă un sfert la guguștiuci, ca să-i țină spatele – că nu e ca și cum ar fi muncit pentru banii ăia – și lui tot îi rămâne posesia de șaptezeci de ori mai mare decât valoarea terenului inițial.

Deci, este ca și cum, în trei ani de executare, Becali primește o dobândă de 7000% (pe trei ani, la valoarea terenului inițial), adică 233% pe an. Practic, pentru fiecare an de executare, Becali ispășește – relativ la valoarea terenului inițial, ăla mai ieftin- cincizeci de hectare. Și, cum va executa doar doi ani, practic va primi cincizeci de hectare gratis, prin iertare, de la stat. Cadou. Premiu. Că avem de unde.

Știți câte case încap pe un hectar? Adică pe 10,000 de metri pătrați? Dar pe 500,000 de metri pătrați (50 de ha)? Dar pe (echivalentul pe trei ani) 1,500,00 de metri pătrați?

No, amu gândiți-vă că sunt oameni care și-au luat case acolo, case la care plătesc credite pe zeci de ani, din care o foarte mare parte este doar valoarea terenului pe care Becali a luat banii. Practic, oamenii ăia plătesc bani către pușcăriaș. Zeci de ani.

Uau, câtă generozitate, mii de familii să-și rupă de la gură ca să dea înapoi creditele luate pentru a-și lua o casă. Desigur, n-au fost obligați să o facă, dar ideea este, oricum, alta: când mii de familii își rup, lună de lună, de la gură ca să plătească câteva sute de euro către tine (facem abstracție de dezvoltatorii imobiliari, ăia au plimbat banii de la clienți la Becali și alți proprietari), dacă ajuți ocazional câteva zeci de familii, cu sume sensibil mai mici, nu e ca și cum ai face un bine.

Mecanismul a fost așa, pe scurt, niște investitori imobiliari au luat niște bani de la bănci, pe care i-au dat lui Becali pe teren, și i-au recuperat cu profit de la oamenii care ajung să plătească sume mari vreme de zeci de ani. Nici Becali n-a lăsat la preț, nici dezvoltatorii și nici băncile, că doar fraierii plăteau, nu ei.

Adică a luat niște bani pe o bucată de teren la care n-avea dreptul, cu banii ăia a cumpărat niște terenuri pe care le-a vândut mai scump, cu care bani a mai cumpărat niște terenuri pe care le-a  vândut și mai scump, și tot așa.

Nu e generozitate ce a făcut el, că nu-s bani munciți sau obținuți cinstit, ci-s supți de la oameni, pe de-a-ndoaselea.

Dacă-i vinzi statului o cărămidă la prețul a cincizeci de cărămizi, bani cu care iei mai multe cărămizi pe care să le vinzi în târg la de zeci de ori prețul, nu înseamnă că ești cinstit, ci speculant de piață, ca ăia de iau cartofii de la țărani cu cincizeci de bani și-i vând cu doi lei.

Din contră, un om onorabil n-ar fi acceptat niciodată să facă schimb cu unii pe un teren pe care ăia nu aveau dreptul, este atât de simplu.

De asemenea, am serioase dubii privind onorabilitatea celor care-l sprijină pe un țepar doar pentru că a dat o parte înapoi. Dacă un om ia de la o sută de oameni și dă înapoi la mai puțin de o sută, înseamnă că-și oprește pentru sine o parte, deci motivele s-ar putea să nu fie chiar cele expuse.

În fine, am dubii serioase asupra onorabilității viermilor care, doar pentru că un om a dat niște bani care nu i se cuveneau, îl consideră onorabil. Astfel de elemente umane mi se par cretinoide și condamnabile pentru moralitatea flexibilă de care dau dovadă.

Să-i iei partea unui hoț, oricât de generos, nu te face un om cinstit, cum nici pe hoț nu-l face om cinstit ci, cel mult, un găinar cu conștiința încărcată. Precum bibilicile care-l admiră, știind că ele n-ar fi dat niciodată de la ele, nici dacă ar fi avut că, vorba aia, când îi dai, îi fată vaca, când îi ceri, îi moare scroafa.

Dacă Țepeș ar fi fost acum domnitor, pe toți fanii lui Berbecali ar fi trimis la cazare cu flacără deschisă, c-așa se face cu smintiții și cu mișeii. Mă rog, se făcea, că acum ne-am mai elevat: protestăm în favoarea maimuțelor, nu a Constituției.

Rușine, bă fani ai oierului, sunteți niște viermi din aceeași specie din care e și el și habar n-aveți cum un milion de acum cincisprezece ani acum valorează 10,000 de lei. Și habar n-aveți cum prețurile au crescut în cascadă, în tot Bucureștiul, banii dintre valorea achiziționării a terenurilor și valoarea comercializării lor umflă niște conturi grase pentru care, iată, doar trei fraieri au fost găsiți vinovați.

În timp ce oamenii de rând plătesc, ca fraierii, aceleași rate ridicol de mari.

Da, vinovații au fost găsiți și condamnați, puteți dormi liniștiți!