Probabil că efectul cel mai pozitiv al legii dării în plată este acela că, dintr-o dată, locuința devine un bun de larg consum, precum frigiderul sau mașina, ceea ce este cu adevărat revoluționar.

După revoluția de 1848, chiar eșuată, cum a fost ea, anumite drepturi au ieșit din sfera privilegiului și au devenit comune, ca niște bunuri de larg consum, întărindu-se.

După reforma agrară de la 1919, terenurile au devenit asimilabile bunurilor de larg consum, fapt care a dus la scoaterea din sărăcie a milioane de țărani români.

Acum asta cu legea dării în plată, care ne spune atât că nu mai suntem conduși fără voia noastră, că nu suntem legați de glie precum iobagii, dar că acim nu mai suntem legați nici de locuință, iar creditul imobiliar nu mai este o sentință, o condamnare și o cale spre fericire care, desigur, poate fi rătăcită.

Revoluția socială, firească de altfel în condițiile de cost ale pieței imobiliare din România.

Revenind, la Eftimie am văzut un articol în care cei de la Salvați Copii intră în troaca aceasta și, culmea, iau partea băncilor, iată ce subtil:

Din acest motiv, Salvati Copiii Romania considera ca aceasta propunere legislativa trebuie insotita de argumente responsabile, prin indicarea modului in care ea sustine viata de familie, apara interesul superior al copilului si contribuie la reducerea si prevenirea saraciei in Romania. Legea trebuie insotita de o analiza a impactului pe care il va avea asupra interesului superior al copilului.

Din două, una. Fie cei de la Salvați Copii ne iau de proști, fie sunt tâlhari.

Adică, poate pentru ei nu este important că părinții nu-și mai permit casa, așa că o predau băncii și se mută în chirie, dar nu rămân pe drumuri, deci nici copilul nu rămâne pe drumuri, diferit de mecanismul actual prin care banca îți ia și casa și banii cu care, la o adică, să poți sta în chirie.

Și continuă cu:

Insa nu este mai putin adevarat ca acest act normativ, in forma actuala lipsit de orice referire la familie si copil, are potentialul de a afecta siguranta sociala a mii de familii care ar putea sa-si piarda unica locuinta.

Dacă-și plătesc ratele, nu sunt în pericol de a fi evacuați. Dacă nu și le plătesc, pierd casa, dar rămân cu banii, deci pot să stea în chirie, în continuare mult mai bine decât situația precedentă în care pierdeau atât banii, cât și casa.

Dar cireașa de pe tort este justificarea asta în care vă invit să căutați cuvântul copil, eventual una dintre formele sale de plural:

In acest context, aplicarea legii ar putea genera o serie de consecinte negative precum: inasprirea conditiilor de creditare ipotecara, cresterea varstei medii la care se poate accesa un credit, impunerea unui avans de cel putin 30-40%, sau chiar disparitia programului ”Prima Casa”, ce si-a dovedit utilitatea sociala in ultimii ani, prin numarul foarte mare de credite.

Nu am niciun dubiu, deci, că Salvați Copii și-au vândut interesul către niște bănci. Păcat, i-am ajutat cu SMS-uri de zeci de euro, doar ca să constat că grija pentru interesul superior al copiilor, acela de a aparține de o familie, de a avea un adăpost și acces la hrană, a fost înlocuită de grija pentru situația creditării din România.

Te-ai fi așteptat ca întocmai Salvați Copii să sară de fund în sus că băncile, prin clauze abuzive, îi privează pe copii de un nivel oarecare de bunăstare, prin aceea că le iau prea mulți bani părinților.

Și ar mai fi ceva, de data asta pentru bănci: de fiecare dată când o bancă intră în insolvență să nu mai primească bani de la stat, ca să fie salvată, ci să fie dată în plată către Banca Națională, astfel încât cei care au dat cu banca de gard o dată să nu primească bani să o dea și a doua oară, iar darea în plată să se facă pe numele celor din consiliul de administrație. Ce reguli ni se aplică nouă, deci, să li se aplice și lor. Dar divaghez.

Este, oricum, penibil și dezgustător, totodată. Repulsiv. Dramatic, chiar.

P.S. Se subînțelege că cei de la Salvați Copii s-au lins pe bot de banii mei.